Tendinta lui Radu Gabrea de a se multumi cu aproximativul si tendinta lui de a face lucrurile cat mai citete pentru spectator trag in jos un film care putea fi excelent.
Daca ar fi fost regizat de Radu Muntean, Calatoria lui Gruber ar fi fost un film cu adevarat bun. Asa cum l-a regizat Radu Gabrea, e doar unul superior mediei. Scenariul lui Razvan Radulescu si al lui Alexandru Baciu e un Holocaust-story neobisnuit de curat povestit – fara accentuari melodramatice si didactice –, un triumf al eticii less is more (poti spune mai mult spunand mai putin). Actiunea se desfasoara la Iasi, la sfarsitul lui iunie 1941, dar nu in zilele de 28 si 29, cand evreii din oras au fost stransi in curtea politiei (unde multi au murit) si deportati in trenuri de marfa (in care au murit multi altii), ci in urmatoarele 48 de ore, cand scriitorul italian Malaparte (Florin Piersic Jr.) a poposit in oras, inainte de a urma trupele germane in Rusia. Pogromul e dramatizat prin relevarea indirecta a urmelor sale – pravaliile inchise, niste maturatori care curata curtea politiei, agitatia viermanoasa (si foarte plauzibil-romaneasca) a autoritatilor militare si politienesti. Iar scriitorul nu e prezentat ca o constiinta pe doua picioare, ci ca un nas plin de muci, care abia simte mirosul unei gropi comune: el sufera de o alergie si tot ce-l intereseaza este sa-l gaseasca pe medicul evreu care i-a fost recomandat (Marcel Iures).
Din pacate, regizorul nu e capabil de sobrietatea si precizia scenaristilor sai: ii lasa pe unii dintre actori sa ingroase pana la limita caricaturii niste notatii care in scenariu erau facute din varful penitei, iar stilistica lui oscileaza intre obiectivitate (cadre lungi, camera fixa) si tendinta hollywoodiana de a-i telegrafia spectatorului emotiile pe care trebuie sa le simta (muzica dramatica, unele efecte de operatorie, intreaga interpretare a lui Iures).