Amintiri din Epoca de Aur – Partea intai ofera 75 de minute de entertainment de o calitate mai curand modesta.
Un film bun nu e doar o povestioara amuzanta, jucata pentru noi de niste actori buni, ci, eventual, o povestioara amuzanta plus felul in care ne este ea spusa prin intermediul cinema-ului: spunerea ei cinematografica ar trebui sa-i dea ceva in plus (dincolo de contributiile actorilor) fata de spunerea ei prin viu grai. Din pacate, acest lucru nu e valabil decat pentru doua dintre cele patru legende de pe vremea lui Ceausescu – dramatizate de Cristian Mungiu si regizate de Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Razvan Marculescu si Constantin Popescu – ce compun Amintiri din Epoca de Aur – Partea I. E vorba despre scurtmetrajele nr. 1 si nr. 4 (dupa ordinea lor in calup). Spre deosebire de nr. 2 (Höfer) si nr. 3 (Marculescu), acestea nu se tin doar in poanta finala; umorul din ele nu e doar in poveste, ci si in spunere.
In scurtmetrajul nr.1 (Uricaru), despre un sat care-si face operatie estetica in asteptarea unei „vizite de lucru“, umorul lui Mungiu e in micile detalii pe care le tot presara pe parcurs, iar umorul regizoarei e in folosirea planului doi al imaginii pentru a pune in valoare detaliile respective. Nr. 4 (Popescu) nu e la fel de bine regizat (secventele-coperti, ambele implicand multi copii, sunt chiar stangace), dar povestea in sine – despre cum incearca unul sa sacrifice un porc intr-un apartament de bloc, fara sa afle vecinii – se preteaza atat de bine unei spuneri cinematografice, incat spectacolul e mai mult sau mai putin asigurat indiferent de calitatea propriu-zisa a spunerii. Din pacate, niciun purcel nu salveaza scurtmetrajele nr. 2 (dramatizare de mantuiala, regie pe pilot automat) si nr. 3 (dramatizare de mantuiala, regie cand grosolana, cand functionala-dar-fara-nicio-initiativa).