Fisuri in oglinda
Intr-o dimineata a acestei veri hipsterul s-a uitat in oglinda si, in loc sa-si aranjeze parul pentru poza zilnica de uploadat pe Facebook, s-a intrebat: sunt eu oare hipster?
E momentul in care hipsterismul trece in cea de-a treia faza, cea constientizata, asumata: post-hipsteritate. E o etapa interesanta, dar vor mai trece ani buni pana cand aceasta categorie, prezenta in orice metropola a lumii, va putea fi prinsa in definitii si analize. Una dintre trasaturile observabile ale hipsterilor e faptul ca-si reneaga hipsterismului. De ceva vreme, insa termenul a inceput sa fisureze comunitatea producand intrebari identitare tuturor celor care-si procura cu mandrie hainele din second-hand-uri, dar au ca principal subiect de conversatie aplicatiile de la iPhone. Intr-un articol („Kill the hipster: Why the hipster must die: A modest proposal to save New York cool“ www.timeout.com/ newyork/article/4840/why-the-hipster-must-die) se spune ca acumularea lor de coolness a ucis cool-ul. Dorinta lor de a arata diferit i-a transformat intr-o peltea uniforma de toale, accesorii si gadgeturi. In societatea spectacolului, hipsterii sunt antropomorfizarea realitatii imaginii. Sunt oamenii acestui moment istoric, cei care, inainte de a aparea in arena sociala, nu mai au nevoie sa treaca inainte pe la machiaj, pentru ca s-au nascut cu el. Hipsterii sunt considerati prima generatie construita de societatea de consum, fiind programati comportamental ca prin alegerile de shopping (care le-au inlocuit pe cele culturale) sa se creada speciali, iar uneori chiar isi inchipuie ca pun umarul la destabilizarea societatii semnand petitii pe net.
Pentru ca rebeliunea e cool. Spre deosebire de alte categorii sociale, ivite ca reactii autentice la situatii sociale si istorice, hipsterii nu protesteaza impotriva nimanui. Poate doar impotriva transpiratiei.
tot ce conteaza in viata sunt aparentele