Ce oameni minunati, in asta tara trista… plina de gandaci
Regizoarea Ana Margineanu s-a casatorit. L-am cunoscut si intalnit déjà de cateva ori pe Jon, sotul ei. Felicitari, cu mult drag, amandurora! Da’ de ce scriu despre fericirea lor aici? Pentru ca Ana si Jon s-au casatorit in SUA, tara lui… Si pentru ca imi pare si rau… Nu pentru ei, ci pentru mine. Ana pleaca dupa sotul ei, pentru mult timp. Si poate, de isi va gasi si acolo drumul artistic, acolo va ramane si va veni tot mai rar in Romania. Si eu voi fi pierdut din apropiere un prieten bun.
Si Teatrul LUNI va fi pierdut unul dintre cei mai importanti si prolifici artisti ai sai (DESEURI – 2002; Arat Bine Azi? – 2003; The Sunshine Play – 2005; Bucharest Calling – 2006, toate 4 la Green; si-atatea si atatea ore de discutii, si contraziceri, si proiecte si idei…). Si-mi pare rau si pentru teatrul nostru, si pentru tara mea si-a noastra (si doar inca a ei), care vor fi pierdut iar un valoros artist (Morti si Vii – 2003, la Odeon; Cheek to Cheek – 2004, la Teatrul de Stat din Arad; 89, 89… Fierbinte dupa 89 – 2004 si VITAMINE – 2005, la Teatrul Foarte Mic; regia a numeroase piese „in lectura“, dramAcum, etc.). Si tare-mi e ca, spre deosebire de mine, teatrul asta al nost’ si tara nici nu isi prea dau seama.
Oare de ce fie femei, fie barbati, majoritatea romanilor ce se casatoresc cu cineva de-afara, afara raman!? Oare de ce, fie artisti, fie medici, fie ingineri, fie… chiar cand nu e vorba strict de probleme materiale, atat de multi tineri pleaca (fug) de-aici? Ce le pute lor ne pute si noua… Si nu deodorant ne trebuie pentru duhoarea asta. Ci insecticid si oamenii care sa-l manuiasca in directia potrivita. Iarta-ma Ana, pentru digresiunea asta. Drum Bun. Si mai revino-n Ro.