Iesi din casa si ai sa vezi lumea…
Petrica are treaba cu lupul cel rau. Lupul care i-a furat, pe rand, gaini, iepuri, oita barsana. Cuvantul „barsana il inveseleste pe copilul cel necajit. Pai, iepurele… i-a gasit blanita insangerata, proptita-n spartura gardului. Ce-a mai plans! Ce s-a mai rugat la Dumnezeu cel bun sa pedepseasca fiara cea rea! Tatal cel aspru l-a batut. Iepurii erau grija lui. La fel si orataniile. A luat-o pe coaja pentru pasarile cele nesuferite, care-si plimba ochii deasupra ierbii, in felul acela al lor, caraghios. Tatal cel aspru si mama cea ursuza au reparat de trei ori gaura din gard. Si de trei ori a spart fiara-n gradina, facand prapad. Cica dihania ar fi sufletu’ lu’ tac’su cel bun, dar Petrica nu crede. Tatal bun nu poate face rau copilului. De aceea, Petrica se hotaraste sa se lupte el, in persoana, cu lupul nesatul. Isi ia bazdoaca si merinde, se-narmeaza cu rabdare. O sa-l prinda si o sa-i scoata din burtoiul cel adanc toate cele furate.
A pastrat pielicica iepureasca. Dac-o sa vrea Dumnezeu, o s-o lipeasca pe urecheat si, cu voia divina, sosoiul va tupai din nou. Pana si proastele de gaini se vor propti intr-un picior si vor carai, printre puii cei mici. Si oaia barsana – dar Petrica nu stie cat de barsana ii va mai ingadui Al de Sus sa fie. Si zice in gand cuvantul. Cu voce tare s-ar gangavi. E o zi calda. Dunarea aluneca nepasatoare, spintecand luna mai ca un briceag curgator. Langa salcie, Petrica devine atent. Aici, puzderie de urme, de parca s-ar fi strans tot sfatul lupilor. Isi duce mana la ochi, cu cealalta pipaie lemnul. Sa vada lighioiul cu cine are de-a face. Cand colo, ramurile sunt date deoparte de o mana batrana si alba. Si insusi Mosul iese in cale, intr-o lumina mare. Iar peste damb, Maglavitul asteapta, cu rasuflarea taiata.