Căldură mare, mon cher - Iași

De Citit : Altele

Căldură mare, mon cher

| 25 aprilie

Am scris singur, dar am învățat cuvinte. Trebuie să recunosc, am stat cam un sfert de ora să mă gândesc despre ce să scriu. Sunt răcit și stau acasă de două zile. În principiu, asta ar trebui să constituie o premiză pentru un articol răvășitor. Obișnuit să scriu când mă sună, uneori într-un sfert de oră, am privit întâi ca eveniment cele două zile în care n-am făcut nimic. O să am tot timpul. Dar sfertul de oră a rămas gol. N-am stors din el nicio idee. Pentru că nu am făcut nimic. Discuțiile cu prietenii erau undițe cu care pescuiam din mine. Știrile erau puzzle-uri de inepții din care puteam să scriu rearanjări de lume. Dar acum sunt doar eu. Singurătatea e ciudată. Dacă te dedici ei, o să vrea fidelitate. N-ai voie să-ți înșeli sihăstria și-atunci îți dă la schimb comorile nespusului. Dar când singurătatea e o aventură de o noapte și două zile e ciudată. Nu îți dă mai nimic. Doar un gând dureros că sunt mulți oameni care o trăiesc în fiecare zi fără să-și dorească. Încă de la nivel de celulă, viața își strânge rândurile. Experiențe despre care am citit spun că celulele transmit informații, chiar când nu se ating. Copiii care nu strâng nimic în brațe ajung rău. Iar apoi, maturi fiind, nu putem face mare lucru singuri. Chiar și meditațiile sau rugăciunile din peșteri le faci dacă ai trăit întâi printre oameni și ai auzit de la ei sau de la cei care-au fost despre Dumnezeu sau cuvânt. Dacă nu ai convenția limbajului, care pleacă de la nevoia comunicării, nu poți gândi. Simbolurile sunt combustibilul minții. Altfel ești legumă. Mai multe nu va scriu. Am febră și s-ar putea să am conștiința un pic alterată. Un pic, cât să nu fiu înțeles. Dar îmi rămâne gândul ăsta: indiferent la ce instrument e cântată, oricât de frumos ar fi el, o singură notă va aștepta mereu o alta.