Isi lanseaza in Romania cel de-al doilea lungmetraj, dublul premiant la Cannes – Politist, adjectiv, la o data la care nici un alt cineast din noul val nu a mai facut-o. Pentru Cotidianul, Corneliu Porumboiu a povestit despre markerele sale vizuale, despre unii actori descoperiti la fata locului si despre gradul de libertate al regiei.
Cum ai luat prima data contact cu politia din Vaslui?
Am prieteni din copilarie care sunt politisti, care lucreaza la Judiciar, am vorbit cu ei, plus ca stiam povesti despre zona asta… Aveam in gand mai demult un scenariu cu cineva de la Disparitii, ma intalnisem cu un politist, discutasem despre toata procedura. Cand m-am apucat de Politist, adjectiv, am trecut iar prin asta.
Dragos Bucur a stat cu politisti?
A discutat cu ei, i-au explicat regulile de filaj. De exemplu, n-ai voie sa stai in camp deschis cu cel pe care-l urmaresti, trebuie sa mentii o anume distanta destul de mare, trebuie sa ai mereu un obiect la tine, nu stai in fata unui punct chiar cand iese suspectul din casa, trebuie sa stai pe lateral, cand ajungi intr-un loc nou trebuie sa-ti faci legenda, de exemplu de-aia se uita in film Dragos la groapa.
Care nici nu trebuia sa fie acolo, dar lucrarile nu se terminasera, asa ca am pastrat-o. N-a facut filaj pe suspecti de-adevaratelea, ci doar exercitii pe oameni obisnuiti de pe strada, gen hai sa-l urmarim pe ala!.
Cum ai descoperit actorii care joaca unele personaje secundare, de exemplu vanzatoarea de la magazin sau secretara?
Secventa aceea a venit acolo, pe loc. Aveam mari probleme cu vecinii, ca de ce filmam, pentru ca ei nu terminasera groapa si trebuiau sa mai lucreze doua zile la ea. Chiar i-am incurcat, fiindca in spatele gropii era si un garaj… Toata lumea ne intreba ce filmati? cu ce e filmul?, te luau oamenii pe strada despre ce e filmul?, droguri, aoleu!, aa, iar?!… Noi n-aveam timp sa explicam, si nici asistentii. in Politist, adjectiv e o lume in care suspiciunea asta era o pata foarte importanta, in orase mici oamenii se uita tot timpul ce faci, esti nou intr-un cartier, toata lumea stie pe toata lumea si te intreaba ce cauti aici? In scenariul initial eu aveam o intalnire a lui Dragos cu mama sa, tocmai pentru a reflecta sentimentul asta de lume mica. Am scos-o din cauza urmaririi si am recuperat-o cumva cu scena de la magazin. Vanzatoarei i-am dat doar situatia: Daca ati vedea pe cineva, cam cum l-ati intreba? Ea a facut-o. Cat despre secretara de la politie, n-aveam o inspiratie clara, dar cred ca toti am dat peste secretare din astea, e o tipologie care nu se leaga neaparat de zona asta. Am gasit-o la casting, e studenta la Hyperion in anul II. Am vazut la inceput multe fotografii, si pentru rolul ei am chemat doar doua sau trei persoane. A fost si cazul Irinei Saulescu (sotia lui Dragos Bucur in Politist, adjectiv – n.r.), pe care am vazut-o intr-un scurtmetraj de Radu Jude, si pentru rolul ei tot doua, trei persoane invitasem la probe. Ea e foarte fireasca si avea datele pentru tipologia asta, provincie, profesoara. A mers foarte lejer cu ea.
Ea a avut documentare de facut?
Da, e foarte serioasa, si-a facut-o singura. Are in Bucuresti o prietena profesoara de romana si a fost la ore cu ea. A discutat si textul cu ea. Si Ivanov si-a facut singur documentarea.
La melodia Mirabelei Dauer cum ai ajuns?
Pai vad foarte multa muzica de genul asta, pe YouTube, pe Trilulilu, ma mai uit cand fac pauze, cand nu pot sa scriu (rade). Intr-o faza mai veche de-a scenariului era o melodie de-ale lui Dalida, care era tot asa, destul de patetica. Nu mai stiu exact cum am ajuns la Mirabela, n-o stiam din copilarie sau asa ceva. Nu te parasesc, iubire a aparut prin ’90 si ceva la Roton. Ne-am intalnit, mi-au zis ca nu e nici o problema sa imi dea melodia, am vorbit si cu domnul avocat care scrisese versurile, iar producatoarea mea, Marcela Ursu, s-a ocupat de contracte.
Citeste mai departe intreviul realizat de ALEXANDRA OLIVOTTO pe Cotidianul.ro.