De Citit : Editoriale

Unspce bis

| 01 mai

Dezastrul pandeste la fiecare moment.

— Fugi de-aici! – se enerveaza Spiridon. Ce bolmojesti tu acolo? Ai rabdare! Vorbesc cu domnisoara. Dar Zuzu se clatina, cu mana la inima.
— Hai, ma, zice indoita Antonia, de unde le scoti si tu? Fata, nu ti-e bine?
— Care Doinita? Doina Badea? Stiti… tot la cutremur… In ‘77! Asta nu poate fi decat nea Toma. Amintirile il chinuiesc. Uneori.
Dar fata nu se lasa. Respira in sec, inghite si mai in sec. Il zgaltaie pe Spiridon:
— Ai avut o sora pe care tata a dat-o la orfelinat, apoi a vandut-o, da?
Spiridon se uita aiurit:

— Pai io ce zic aici?
— Si Doinita aia nu avea o panglicuta galbena, cu buburuza, cand ai vazut-o ultima data? tipa Zuzu. Si n-avea o rochita cu bretelute, o rochita de catifea visinie? O bretea era carpita… Spiridoane, gandeste-te bine!
— Ba parca era verde!
Filozoful intervine:

— E clar ca era rosie. Amintirea a luat culoarea complementara. Spune mai departe!
— Si nu i-ai dat tu o mingiuta de lut?
— Ba da! Una cu o ciobitura!
— Ei bine, uite-o! Si Zuzu scoate o chestie pamantie din buzunarul cascat al blugilor largi.

In clipa aia se face tacere. Spiridon se uita prostit si sughite din senin. E evident, aia e relicva copilariei lor destramate… Stupoarea taie atmosfera ca o maioneza. Anastase simte ca ar vrea sa se ascunda sau sa aplaude. Destinul le-a jucat o festa infernala celor doi tineri iubiti… frate si sora… „Teribil“ sopteste el fortandu-se sa fie auzit.

— Catelul a latrat si a urlat lung…
— Taci, e ingrozitor! Azorel, saracu’…
— Ce Azorel? Pe cainele nostru il chema Grivei! Azorel era la unspe bis! Noi locuiam la 15!
— Ba nu! Noi stateam la unsp’ce bis, ca era cu ghinion, zicea tata…