Acum aproape trei ani si doua saptamani scriam, cu o zi inainte, despre cat de mult imi plac telefoanele mobile.
Lucrurile s-au schimbat radical intre timp. Am recitit materialul de-atunci care incepea, daca va mai aduceti aminte cu un citat al unui om din Constanta care era foarte suparat ca isi scapase “telefoanele” in apa. Fata de vremurile alea, oamenii au si mai multe telefoane, dar parca toate sunt la fel acum. Nu inteleg de ce nu ma mai simt interesat de tehnologia asta minora, poate pentru ca mobilele au crescut ca functionalitate dar au pierdut foarte mult ca design. Mi se pare ca toate sunt la fel: tot mai dreptunghiulare, cu ecranele tot mai mari, cu displayuri tot mai color si cu un look aproape identic de la un model la altul. Mergi pe strada si te zgaiesti la vitrinele magazinelor GSM si e evident ca tendinta e una de uniformizare.
Unde sunt telefoanele cu forme bizare, care primeau porecle de animale, de genul “rechinul”, “frunza” sau “cameleonul”? Unde sunt mobilele cu personalitate construite de firme care faceau si bormasini. Ce s-a intamplat cu briz-brizurile de culoare si lumini care le transformau in spectacole de lumina de fiecare data cand sunau. De ce sunt toate negre si serioase ca niste oameni de afaceri? De ce arata la fel de simplu ca incarcatoarele lor. Unde sunt bateriile duble sau triple? Unde sunt ringtonurile miniaturizate pe care ti le faceai cu mana ta, punand nota langa nota. Unde sunt cele mai mici telefoane din lume? Imi lipsesc jafurile de odinioara.
Nu ma mai pot atasa de un ecran cu unul, doua sau trei butoane. Pana la urma, de-aia se numesc smart-phone-uri. Nu ti se potrivesc daca esti un pic si prost.