Arta a facut alianta cu prostia pe banii nostri.
Acum vreo trei ani, de fiecare data cand terminam un articol, gaseam de cuviinta sa anatemizez precum Cato cel Batran teapa lui Ghildus din fata MNAR. Intre timp prostul gust si hotia au luat amploare. „Teapa“ inchinata eroilor revolutiei a devenit etalon pentru o serie de alte monumente care vin sa urateasca orasul. De curand, Florin Codre a montat o ecvestra a lui Carol I pentru care primaria a platit peste 2,5 milioane de euro. Se dorea o recuperare pe care multi au privit-o cu ingaduinta.
Inainte de comunisti acolo exista o statuie facuta de croatul Ivan Mestrovici. Negocierile cu mostenitorii lui Mestrovici erau avansate in a turna din nou statuia. Pe fir s-a insinuat artistul roman care a profitat de oportunitate in a propune el o varianta de vreo trei ori mai scumpa. Calul lui Codre are coada butucanos cabrata ca intr-o perpetua defecare iar Carol sta ca hunii direct pe cal. Este o strutocamila in care grandilocventa desueta a dimensiunii e minata de detalii precum costumul civil al regelui si paturica ce inlocuieste saua.
Tot asa, in fata TNB a aparut „Caruta cu paiate“ a lui Ioan Bolborea care face, prin contrast, ca stilul arhitectonic dizarmonic al TNB sa para suportabil. Si aici suma a fost enorma – in jur de 1,5 milioane de euro. Ca idee comparativa, statul roman nu gaseste 1 milion de euro sa liciteze pentru obiectele din atelierul lui Brancusi puse la vanzare de curand la Paris.
Dincolo de dispute stilistice, problema poate fi privita in felul urmator: ce vor comanditarii statuilor sa realizeze cu ele? Cum mai functioneaza ele social? Singurul raspuns e acesta: politicienii nostri se gandesc la monumente ca la niste obiecte care au menirea sa ranforseze o retorica nationalista. Niciun comanditar nu se gandeste cum sa faca spatiul respectiv mai prietenos, mai locuibil.
Va vine sa va adunati in jurul monstruozitatii ecvestre din Piata Revolutiei? Spatiile astea sunt de nefrecventat. Ma amuzam ca, din dorinta de a face totul luxos, domnul Ghildus a facut si bancile din marmura, fara sa se gandeasca la doamnele care s-ar decide sa le foloseasca. Asa se intampla cand se produce intalnirea intre prostul gust al politicienilor si arivismul unor artisti de mana a doua.