Nimeni nu mai e ce pare a fi
Am trait, luni, un eveniment paradoxal. Am fost la Ateneul Roman. Normal, tocmai s-a terminat Festivalul Enescu, nu se anunta nici un concert, asa ca mi-am invins timiditatea si am pus si eu piciorul in templul muzicii. Am fost la Ateneu, dar nu pentru muzica, ci pentru niste discursuri. (Fortez eu putin nota aici, ca vreau sa ingros chestia cu paradoxul). Cine a vorbit de pe scena inca aburinda dupa megastarurile muzicii culte? Ei bine, un batalion de oengisti. Erau reprezentantii organizatiilor care sustin Pactul pentru Bucuresti. Pactul cu pricina este un embrion de strategie de dezvoltare urbana. Ceva ce, de 50 de ani, lipseste Bucurestiului. Lipsa care intretine haosul si atmosfera de oras bombardat de betoanele mitocanilor cu bani. Ei bine, organizatiile astea au avut prima lor intalnire altundeva decat in birouri, ori la manifestatiile de strada. si au avut prilejul, asa cum erau, mirosind a molotoave, sa povesteasca de pe scena despre aventura lor. Daca nu vi se pare inca destul de tare paradoxul, evenimentul a fost prilejuit de o campanie a Ministerului Culturii si Cultelor. Cum e botezata, deci, campania unui minister?
Ei bine, serviti de-aici: „Omul darama locul“. O campanie care este dedicata salvarii patrimoniului amenintat de aceleasi bombardamente mitocanesti. Asa ca s-a aliniat si ministrul Theodor Paleologu la speech si a vorbit, intre ceilalti oengisti, ca orice ministru neguvernamental. Dupa care au urmat doua microconcerte: Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Razvan Suma) si Unknwon identity sharing un proiect multimedia realizat Naste Dorel, Codin Orasanu si Horatiu serbanescu. Daca Tomescu si-a botezat Stradivarius-ul la metrou, proiecte electro la Ateneu n-au existat. Deci, pe scurt, electro cu Stradivarius pentru oengisti si ministri de lupte de strada. La Ateneul Roman.