De Citit : Editoriale

Sora fugara

| 20 octombrie

Darurile se primesc, nu se discuta.

— Fata, tu ma stii. O nimeresc din prima. E de la natura. Sunt altele care oricum ar prinde pielea, cand infig acul, parca trosneste. Eu, cand le priveam, paraia in carne la mine. Brr… Io, daca e sa fac injectii, cum puneam mana pe pacient, stiam cu exactitate unde n-o sa doara si unde eram io precisa ca nu face flegmon. Pai, in cinspe ani, n-am gresit o data. Imi si zicea seful: „Lica, tu ai mana de inger!“ Pe naiba, am niste butucanoase! Ce le mai invidiam p’alea mai tinere.

La mine nimeni nu plange, nu se vaieta si nici nu-l ustura pe nimeni. Chiar si acum toti sunt multumiti, nu rade. Toti, fara exceptie! Pai ghicesc unde sunt nervii, vasele de sange, oasele, tot… Au adus o data pe una de-i fugeau venele ca viermii. Cand mi-au dat-o pe mana, n-a zis nici pas. in doi timpi si trei miscari am trecut-o pe pefuzii. Dupa trei zile, abia de ghiceai niste vanatai.

Asa si atunci, cand i-a adus pe derbedeii aia, plini de sange. Se batusera inainte sau dupa meci, ca animalele, ca porcii. Ca sa muncesc eu, sa-i cos, sa le pun atele, sa le trag pielea pe muschi, sa-i dezinfectez, iar aluia de statea sa moara – sa-i dau ser si oxigen. Avea o taietura urata si o fractura craniana. Era ca un sac. Dar mai avea de mancat o caruta de paini si zeci de butoaie de bere de baut pana sa moara. Cand i-am pus mana pe cap, m-a luat cu ameteala. Mi s-a facut greata. I-am luat mainile intr-ale mele si a fost mai rau. Chiar am simtit, cum sa-ti spun, ca pune el laba pe mine si ca-mi rupe hainele. M-am dat inapoi, l-am privit mai bine: sacul ala de carne era o scarna. Am plecat. Unii nu merita nici cat negru sub unghie. Sa zica cine-o zice! Hai, fata, uite ca vine un camion unguresc! Si ala? A crapat, naiba sa-l ia! Am avut io grija!