Leonard Cohen, Golden Stufstock, Tuborg GreenFest, Romania-Franta
Ei bine, recunosc: in plin festival Stufstock, am fost surprins de niste amici la concertul lui Cohen. Unde am lacrimat de doua ori – o data scormonit afectiv de zeul canadian, si apoi pentru faptul ca nu eram la Vama (din cauza unei legaturi aproape ombilicale, de vatra). Dar, spre deosebire de mine, care n-am avut libertatea sa aleg, pentru toti cei care au scarpinat programele de weekend ca sa-si aleaga destinul de loisir, optiunea n-a fost o gluma. Daca e sa ma iau dupa presa, la Cohen au fost ocupate toate cele 10.000 de locuri platite, la Tuborg au fost 30.000 de bucuresteni, la Vama 7000 de fani rock, blues si jazz, iar restul de cateva milioane au stat la meci. Exista speranta. La Stufstock-ul din acest an au fost doua schimbari fata de ultimele 3 editii: scena a revenit pe plaja iar accesul a fost liber. Prompt, au aparut cateva voci critice – atat din public, cat si dinspre artisti: muzica ar trebui sa fie pretuita, nu consumata ca „mocaiala“ (pentru ardelenii nefamiliarizati cu argo-ul regatenilor, asta inseamna „free“).
Dupa cum, atunci cand a fost introdus accesul platit, in 2006, s-a declansat o furtuna de proteste. Cum o fi mai bine? Anul asta, la Stufstock, a fost un public ceva mai eterogen, dar a fost un public care s-a bucurat autentic de rock-ul alternativ autohton necomercial. A fost o atmosfera care a egalat emotional primele 2 editii, cand rockerii s-au mobilizat cu hotarare sa-si apere teritoriul de invazia kitsch-ului. Cum sa faci sa pastrezi echilibrul relatiei dintre artisti si public? Pentru organizatori asta ramane o dilema nerezolvata. Pentru ei e important sa stie ca in fata scenei sunt cat mai multi dintre oamenii care si-ar da o farama din viata pentru artistii pe care-i iubesc. Asa cum au platit 10.000 de oameni la Cohen.
Mihnea Blidariu