De Citit : Editoriale

Se joaca cu casa deschisa

| 18 octombrie

de patru ani

Mi-e greu sa descriu in cateva cuvinte, dupa aproape patru ani de reprezentatii, ce a insemnat sa-mi transform casa intr-un teatru. De-a lungul timpului, sute de oameni mi-au trecut pragul, accesand statutul dificil de definit de oaspete/spectator/performer. Cand am deschis lorgean theatre, n-am avut prea multe asteptari, dar mi-am inchipuit ca o sa ma distrez. „Distractie“ s-a dovedit un cuvant nepotrivit pentru ce s-a intamplat. Cand scriu prezentari, articole sau aplicatii pentru lorgean theatre si privesc la patul vesnic nefacut din dormitor ori la parchetul care are nevoie de un mop mi-e inca greu sa cred ca garsoniera mea a devenit un fel de institutie si ca, in unele seri, devine un producator de experiente colective. Insa, de fiecare data cand aprind neonul rosu, magia reapare, chiar si cand vecina bate in perete in momentele in care actorii, luati de val, uita ca spectatorii sunt literalmente la picioarele lor. De cele mai multe ori, partea mea favorita din spectacol e momentul in care nu urmaresc ce se intampla pe scena ci privesc chipurile spectatorilor.
In 1937, Academia Regala din Roma a organizat un congres mondial despre teatru in care s-a pus problema crizei textelor dramatice. Una dintre solutiile avansate a fost recurgerea la arhitecti pentru a construi alte tipuri de scena care sa duca, la randul lor, la o noua dramaturgie. Ar putea ca sufrageria sa produca un alt tip de spectacole? Dupa prima rezidenta la lorgean theatre, posibila datorita sprijinului Asociatiei Fondului National Cultural, in care un dramaturg american a scris piesa „A Sausage in the Fridge“, inclin sa cred ca da. Pentru 2013 mi-am propus lansarea unui concurs care sa exploateze teme domestice. Ne regasim cu totii in monoloagele de baie, dramele de budoar si comediile de bucatarie.