De vara.
Mintea-mi curge incet, material, ca un ceas dalinian. Culorile din jur se intrepatrund, pentru ca liniile perfect drepte nu exista in privit, doar se stie. Doar se uita. Doar intr-o doara. Asta e carpe diem romanesc, ma! Darul dorului de doar intr-o doara. Traitul clipei calde ca un pantec, fara spaime din trecut sau de viitor. Toate suna altfel, vara. Bal-con. Ma-re. Be-re. Te-ra-sa. Iesi? Pe la cat? Ma iei in drum? Imparti un vin? Hai ca dau eu. Vezi ca-mi las telefonul la bar. Esti in tara? Il vedeam aseara pe Razvan Theodorescu vorbind despre Europa protestanta, cea catolica si cea ortodoxa. Domnia sa e un muncitor academic harnic dar nu putea sa-si ascunda un zambet admirativ cand descria lenea noastra latino-balcanica. Noi n-avem joie de vivre, avem „daca-i bal, bal sa fie“, dar doar daca e. Noi n-avem Weltschmerz, noi avem o jena. Noi n-avem Zeitgeist pentru ca n-avem timp. Astea-s de la mine, dar foloseste-le, Maestre, daca vrei. Si eu sunt lenes. Si lenea merge cu-n zambet ca ploaia cu un soare.
Nu, nu, va asigur ca n-am fumat, nu sunt beat. Nici nu m-a intoxicat vreun munte, vreun camp sau vreo pestera. Sunt acasa, ca, in an, in orice alta dupa-masa. Dar mintea mi-e goala si lasciva, perfect neincordata. Iar Universul, caruia atat m-am grabit sa-i rup hainele ca sa vi-l povestesc, (practic, de fapt, ma pregateam sa-l violez), acum abia incepe sa se miste-n fata mea. Si imi promite taine una cate una, incet. De fapt, Universul imi promite un strip-tease dar eu ma-ntind, il privesc si-i spun ca n-am timp. „Cum n-ai timp? Dar ce-ai de facut?“. „Trebuie sa pierd timpul“, ii zambesc.