De Citit : Editoriale

Rencontres Internationales

| 01 decembrie

Paris

Nu e prima oara cand va semnalez aici „cazul“: Rencontres Internationales a debutat in 1997 cu intentia de a crea o platforma (unica in Europa) de promovare si dezbatere asupra relatiei dintre cine­ma si arta contemporana, asupra manierei in care filmul (cel de autor, documentar ori experimental) este astazi absorbit de muzeu. Pentru o buna bucata de vreme, festivalul s-a derulat in Paris si Berlin, pentru ca in 2007 Madridul sa se inscrie si el pe harta RI, organizatorii fiind ten­tati sa investigheze si felul in care un public cu antrenament cultural diferit reactio­neaza fata de temele propuse spre discutie. Fiecare editie poarta cu sine o selectie operata in urma unui anunt public sau al unei invitatii dirijate, astfel incat programul final inregistreaza peste 150 de lucrari din peste 60 de tari, filme ale unor realizatori deja confirmati ori inca la de­but, productii ritmate potrivit unor teme unificatoare ce marturisesc rolul imaginii „in miscare“ in societatea contemporana.

Zilele acestea RI se desfasoara la Paris, institutiile partenere fiind Centrul Pompidou, Palais de Tokyo si Théatre du Chatelet. Intre 26 noiembrie si 4 decembrie, ciclul de proiectii reuneste aproape 30 de sesiuni tematice, o serie de performances, o expozitie multimedia si intalniri teore­tice cu invitati din intreaga lume. Timp de vreo doua zile am urmarit peste 50 de filme, o videoteca instalata in Pompidou oferind celui cu adevarat curios ocazia sa navigheze si sa vizioneze suplimentar productii recente neincluse in selectia majora. Abisul, societatea, peisajul, capatul lumii, metamorfoza, corpul, orasul – acestea sunt doar cateva dintre problematicile ce structureaza programul proiectiilor. Aurelia Mihai este singurul artist din Romania prezentat in aceasta editie pariziana, filmul propus – City of Bucur – nefiind deocamdata proiectat la noi. In curand, poate!