De Citit : Editoriale

Poveste de adormit devreme

| 19 ianuarie

"Un somn in padure, vara, noaptea, sub stele, asta m-ar face cu adevarat fericita."

A ramas pe ganduri.
"De fapt nu mai vreau in padure, greierii taie cu fierastraul, broastele oracaie oribil, iar pasarile de noapte trilulesc spaimos. Eram acasa, in patucul meu de fata. Ala e patul in care mi-a placut sa dorm cu adevarat. Acolo s-a intamplat. M-am trezit intr-o dimineata cu un baiat langa mine. Era subtirel, dormea pe o parte, cu mana sub cap. Oricat ma zgaiam, nu izbuteam sa-i vad sexul si am tras concluzia ca visez. Ce vis, domnule? M-a strigat mana, mai dorm mult? Intarzii la scoala! Iar eu eram topita privindu-l.
Un sac de oase delicate, o piele ca spuma laptelui. M-am frecat la ochi, m-am ciupit, am pus mana pe el. A deschis o clipa ochii – privire de aur si miere, ca o zi de vara… Era real, era al meu. Apoi a inchis ochii si a continuat sa doarma. L-am acoperit in graba si am tulit-o.
Ziua aia de scoala a fost cea mai chinuitoare din viata mea. Cu cat trecea timpul, cu atat realizam ca ori sunt nebuna, ori am visat. Realitatea, refuzand sa dea semne aberante, ma contrazicea. Iar pasareasca colegelor ma scotea din minti. Cand m-am intors acasa, dezastru. Maica-mea incalcase consemnul si facuse o curatenie strasnica. Dar nu parea sa fi gasit nimic ciudat sau rusinos in patul meu.
Cand am ramas singura, l-am cautat peste tot, pana si-n cutiute sau in dulap. Disparuse! Uf, mi-am zis cu regret, bine ca n-am innebunit. Da, dar dis de dimineata, cine ma-ncolacea ca un sarpe cald, cine-si pusese buzele adormite pe ceafa mea? El.
Ei bine, aia a fost cea mai frumoasa zi din viata mea. Si asa am petrecut, fara sa ne vorbim, cam vreo saptamana. Apoi el s-a evaporat, incet, iar eu m-am indragostit, fireste, de un baiat.
Acum mi-as dori sa dorm in padure, noaptea, vara, sub stele. Stiu ca, la trezire, va reveni. Dar acum am o suta de kile, l-as strivi ca pe o musca…"