Nu stiu de ce brocolesc raspunsul.
Foarte interesant cum reactioneaza oamenii care te intalnesc dupa ce se uita la televizor si te vad cum faci mancare spre exemplu, intr-o emisiune lejera, in care ti se cere sa fii tu, asa cum esti cand iti vin in vizita prieteni si-ai vrea sa-i hranesti onorabil, ca-s prieteni, nu clienti, trebuie sa fie bun, nu doar sa para. Toti se transforma subit in profesori de teorii gastronomice, care la o adica nu se incurca, nu se fastacesc, te si pica. Concluziile sunt ca: Unu – empatizeaza cu tine, intra in febra unui fel de concurs in care trebuie sa gatesti nemaipomenit, ce daca ai alta meserie si totul este un pretext de amuzament, in fond de-aia esti la teve.
Doi – ar fi facut altfel in locul tau. Invariabil.
Trei – iti comunica imediat senzatiile proprii.
De cand am participat la jocul asta de-a pregatitul bucatelor si savuratul impreuna cu invitatii, emisiunea s-a reluat de vreo 3-4 ori si am avut deci tot atatea serii de reactii: ce era cu broccoliul ala, de ce am gatit broccoli, ce daca era post, bueah, n-ai vazut cum arata, absolut gretos, de ce n-am ales altceva ce fraiera, as fi castigat, ei ar fi facut supa de gaina sau ceva cu peste, s-o intrebi pe nevasta-mea, ai gresit multe chestii, in primul rand nu asa se caleste ceapa, ai vazut ca ti-a zis si maestrul bucatar, vai, te-ai compromis, dar ce casa frumoasa ai, a, nu-i a ta, dar asa reiesea, oricum felicit-o pe prietena ta Gabriela, are gusturi la decorat interioare, dar ceilalti unde au gatit, la ei acasa, a, aha deci nu toti, eram sigur(a) ca e o pacaleala, hm, somonul parea gustos, hm, mi s-a facut foame, hai ca mai vorbim.
Acum – cum sa va zic – eu traiesc cu o speranta. Sa se reia emisiunea de macar 85-86 ori, ma gandesc ca pana atunci lamuresc treaba cu brocoliul macar. Mai stii, poate asta e sensul meu in viata.