La Rock the City 6 nemti au incendiat homofobia
Eu veneam la concert dupa o cura consistenta de jazz. In contrast cu improvizatia, scena Rammstein a fost ca o cutie cu papusi mecanice. E adevarat ca la numarul de arsuri pe care le-a suferit vocalul Till Lindemann e clar ca nu se poate plimba cum il taie capul pe scena aia care scuipa flacari pe unde nu te astepti. Dar dincolo de nevoia de a avea miscarile minutios calculate, atmosfera de hiper-joc mecanic in care fiintele umane sunt niste papusi strivite tine de conceptul show-ului lor. Iar prezenta flacarilor face jocul mai dramatic. Pana la spectacolul lor de duminica seara, priveam flacarile folosite ca ingredient in concerte ca o marunta concesie facuta pentru copiii din noi. Dar atunci cand focul ia proportii de iad, nu mai e vorba de un ingredient, ci de un diavolesc partener in spectacol.
Apa este, in acest context, un mesager al iubirii. Un joc explicit erotic al lui Till in spatele claparului – Christian Lorenz – se incheie cu o jerba de lichid (martorii au confirmat: a fost apa) lansata asupra publicului ca la un Aqualand. Prilej ca homofobii sa-si faca o cruce-n cerul gurii.
Da, Rammstein face un spectacol total! Nu si pentru mine: un urias regret ma cuprinde ca am chiulit la niste ore de germana. Pentru ca Till este un autor nervos. Textele lui presupun o buna cunoastere a limbii, pentru ca traieste mult din jocuri de cuvinte din cele pe care le mai practica si oarece publicatii satirice de pe la noi. Si m-am chinuit sa traduc Donaukinder – titlu tradus (explicat?) in engleza cu “2000 Baia Mare cyanide spill”: “Nimeni nu stie ce s-a intamplat aici/Apele sunt ros-ruginii/Pestii sunt fara suflare/ Ciupercile au murit pe maluri…”
Da, frate! Rammstein canta contra cianurii in Romania. Macar cateva mii de rockeri romani sa-i tina minte culoarea cand o fi sa vrea guvernul sa otraveasca Rosia Montana.