De Citit : Editoriale

Pacat de Michael Douglas

| 29 septembrie

Wall Street 2 e un sequel complet nefocalizat dramaturgic si foarte obosit ca regie, ale carui panseuri despre criza economica sunt numai si numai locuri comune.

In filmul din 1987 al lui Oliver Stone, Wall Street, Charlie Sheen juca rolul unui broker tanar si ambitios, care avea de ales intre exemplele oferite de doua figuri paterne: pe de-o parte, tatal sau natural, un sindicalist si un om de onoare; pe de alta parte, un rechin al finantelor, pe nume Gordon Gekko (Michael Douglas). In noul film al lui Stone, o continuare la Wall Street (subintitulata Banii sunt facuti sa circule), protagonistul – tot un broker tanar (Shia LaBeouf) – are de-a face nu cu doua, ci cu trei figuri paterne. Una dintre ele e tot Gekko/Douglas, dar un Gekko izgonit din centrul capitalei banilor – la inceputul filmului il vedem iesind din puscarie si in majoritatea secventelor in care apare se arata interesat in primul rand de reluarea relatiei cu fiica sa; ce-i drept, la sfarsit urca din nou pe tron, dar efectul nu mai poate fi la fel de puternic ca in primul Wall Street. Cea de-a doua figura paterna – cea care-i preia indatoririle malefice de rege al banilor pe o buna parte din durata filmului – apar­tine unui alt actor bun, Josh Brolin, dar nu e acelasi lucru: suspansul moral al dramei baiatului – ispitit, cum ar veni, de Lucifer – se dilueaza odata cu impar­tirea lui Lucifer in doi luciferi mai mici. Iar figura „pozitiva“ – apartinand unui batran finantist „de omenie“ (Frank Langella) – dispare repede din peisaj, nelasand ca amintire decat niste replici-cliseu. Scenariul e supraincarcat de personaje, masinatii machiavelice (ale caror detalii nu sunt prea clare), drame de corazon si panseuri de duzi­na despre criza economica. Regia e neinspirat-dinamica, plina de procedee tehnice banale (nori trecand repede pe cer) si de metafore la fel de banale ale crizei (piese de domino cazand).