De Citit : Editoriale

Orbital – Wonky

| 28 aprilie

Inapoi in viitor!

Acum ceva vreme va tot spuneam ca urasc nostalgiile alea tampe de care nu poti sa scapi si care alimenteaza acea zona de confort personal din care apoi ti-e foarte greu sa scapi si ajungi sa ramai blocat intr-o mare bucla mentala. Genul ala de nostalgie care te face sa inchizi ochii la tot ce se intampla nou in fata ta si care pe multi romani ii convinge de atata timp ca Ub40 sau Whitesnake sunt cele mai tari trupe din lume. Urasc asta din tot sufletul meu elitist si meschin.
Pe de alta parte am background-ul ala muzical care m-a facut din baiat barbat, de care nu pot face abstractie absolut deloc. Asa ca, in 2004 dupa albumul albastru semnat Orbital, am fost tare dezamagit ca se destrama aceasta trupa uriasa. Cand Leftfield s-au despartit si ei, dupa fenomenalul „Rhythm and Stealth“, am scancit un pic, dar la Orbital m-am deprimat de-a dreptul. Niste zei cazusera. Dar partea buna la zei este ca-s nemuritori, asa ca, in buza lui 2012 si a apocalipsei care sper in nemernicia mea sa vina prin zombificare, Orbital ne-a servit cu un album nou, pe nume Wonky. Acum, mari emotii, daca e vreo porcarie? Multumesc lui Dumnezeu, i-am gasit pe Orbital fix la fel. Melodici, muzicali pana la apoplexie, cand geniali, cand relaxati, perfecti pe unele portiuni si sublimi in rest. Deci, cum ziceam, Orbital fratioare! Dar, ce m-a surprins este cat de acum si aici poate sa sune totul, de parca fratii Hartnoll n-au plecat nicaieri. Si pun’te si asculta Wonky de zeci de mii de ori, de pana si ouale le-am ciocnit pe Orbital de Pastele asta! Si uite cum am cazut fix in nostalgia aia din de care ziceam in capul paginii si ascult ca un nemernic, din inertie, „Mellon Collie and the Infinite Sadness“ stiti voi al cui! Un nemernic nostalgic, aia sunt!