De Citit : Editoriale

Ofertele lunii…

| 16 decembrie

decembrie

Zilele trecute – nu stiu prin ce imprejurari – mi se facuse cumva brusc dor si de Theodor Graur si de Aurora Kiraly, dar mai cu seama de galeriile (HT003, respectiv Galeria Noua) si vernisajele lor, a caror atmosfera a adaugat atat de multa naturalete la crearea unui sentiment de coeziune si participare a breslei artistice din Bucuresti.

Nu stiu cati dintre voi au mai indraznit sa arunce in ultima vreme vreun ochi prin grilajul micului spatiu de langa „Arhitectura“, caci de trecut pragul tare mi-e teama ca multi n-ar mai face-o decat sub neimaginate constrangeri… In fine, plangem ce va fi fost, intampinam cu caldura ce se vrea pus in loc si de aceea anunt aici ofertele lunii decembrie 09. Saptamana acesta se deschide Recycle Nest, initiativa a unui spatiu expozitional ce apartine lui Bogdan Vladuta si Sorin Neamtu, pentru ca primul display, intitulat „Constructii auxiliare provizorii“, sa-si propuna mai degraba o familiarizare a publicului-tinta cu intentiile noii galerii de arta: creativitate tasnita din interesul de a revalorifica deseul, manipulare a „restului vizual“, cercetarea cosului de „gunoi“ al istoriei artelor. Vedem si vorbim dupa. Tot pe 16 decembrie, Marian Ivan ne asteapta la noua adresa a galeriei sale, de langa statia de metrou „Eroilor“, expozitia cu pricina propunand o serie de lucrari ale Getei Bratescu, prinse sub sintagma „Spatii“.

Daca porniti dinspre centru, aruncati intai un ochi la Centrul National al Dansului, unde Erwin Kessler a pus la cale un balet vizual pe tema „porcului“. Iar daca vitaminele va pun cu adevarat in miscare, la MNAC sunt in continuare deschise doua ample expozitii ale lui Adrian Ghenie si Szabolcs Kisspál – doua ipoteze de lucru distincte, doua instalatii generoase.