Daca esti ciudat, trebuie sa fii si rabdator.
Geo e geolog. Si-a spus o data, la betie, ca a avut un nume predestinat. Numai ca tatal lui, Marin, a fost geolog si el. Iar strabunicul, Abulius, a facut parte din expeditia lui Racovita, pe Belgica. Istoria stiintei nu prea vorbeste despre el, pentru ca, avand rau de mare, a coborat in primul port.
De aventurile lui africane nu stie nimeni nimic, dar se pare ca s-a imbogatit peste noapte. Si tot peste noapte a si murit, la 1909, intr-un hotel din Tanger. Fiul lui, adica bunicul, a facut exceptie. S-a ocupat cu comertul international, dar, sa vezi potriveala, odata debarcat in Braila, s-a lipit de oras ca marca de scrisoare. S-a casatorit, a avut sapte copii, sase fete si un baiat – Marin, fireste – care a reluat traditia pamanteana a familiei. Asa a ajuns Geo in varf de munte. Nu numele, ci destinul familiei a aprins in el curiozitatea, apoi pasiunea. Si iata-l aici, la marginea lumii, in sus, pe varful Omul. Geo e singuratic, tacut (o censecinta fireasca), necomunicativ, incapatanat si puternic. Colegii care vin si pleaca il banuiesc de toate relele: ba ca e homo, ba ca o freaca la rece, ba ca e sectar. Dar lui ii plac pietrele: mirosul si atingerea lor ii fac bine si-i trezesc visele. Ce viseaza Geo? O lume mai buna. De aceea, nici nu mai e nevoie sa palavrageasca de pomana. Dimineata isi face cafeaua, sparge lemnele, noteaza datele, face si treaba meteorologului (fugit de doua zile-n vale, la gagici), apoi isi ia sculele manunchi si da sa iasa. Cand deschide usa, ce sa vezi? O fetiscana se protapeste in fata lui. Are un par bogat, negru-albastrui. Cand si-l da deoparte, parul ei parca ar fi un mineral miscator.
— Tu esti Geo, geologul? intreaba ea.
— Da, raspunde el. Si, brusc, inima lui e foc si para.