De Citit : Editoriale

Ne-au luat neamul

| 21 iunie

In politica

Rar mai am nevoie sa vorbesc despre politica. O fac, din cand in cand, cand mai e cate o miza. Ultima oara cea a lui Nicusor Dan, la alegerile locale. Pentru cativa dintre voi, care ati preferat sa fiti blazati acasa, tanarul olimpic nu a intrat in Consiliul Local, unde putea da multe batai de cap imbacsitilor de la partidele mari, care fac trocuri pe bani grei. Dar nu va necajiti. Asa cum nu ati contat in cazul asta, n-o sa contati la nimic, usor usor. In rest, totul e la fel. Obraznicii de la PDL au tupeul sa vorbeasca despre cum sunt ei de centru-dreapta dupa ani de zile in care au ras zeci de mii de firme si au asmutit ANAF-ul lui Blejnar pe artisti si scriitori. Spun ca sunt de centru-dreapta cand unul dintre singurii poli­ticieni curati, actorul, liberalul, Mircea Diaconu, este bantuit de fantome portocalii prin procese ANI.
Ma uit la plangaciosii de Preda sau Boc, acesti Bobby din Dallas ai politicii, care nu mai stiu ce sclav la Basescu sa puna in fruntea partidului. "Este un derapaj de la democratie ce face USL-ul, e inacceptabil!". Pe bune? Dar cand va ridicati aroganti de pe scaunul de platou, daca erati acuzati de acelasi lucru, unde fugeati? Loseri. A, USL, stati, stati, ca nu scapati. Nu au trecut doua saptamani de cand v-ati intrat ca lumea in functie si deja parca sunteti ceilalti. Ati promovat votul intr-un singur tur omorand practic orice sansa de aparitie a unui partid de nisa. Si apare atotstiutorul Hrebe care spune ca asta e bine, ca scapam de PPDD. Stii ceva? Mi-e teama de oricine vrea sa guverneze singur. Am castigat in instanta impotriva abuzului cu TVA-ul retroactiv si, cu toate astea, colegii mei sunt amenintati cu executarea silita pentru ca Ponta nu poate da ordonanta pentru o cauza pe care inainte afirma ca o sustine. Iar PNL… ce sa mai zic? A ajuns dreapta USL-ului. Tace.
Si tot tacand, trecand de la intelesul "de dreapta" al liberalismului la cel democrat, de stanga, american, liberalii joaca "la covrigi", stand pe langa poarta intr-o tara fara tu­sieri, urmand, din cand in cand, sa devieze cate-o boaba-n ate. Mi-e jena de jena mea cand ma uit la voi. Mintiti, tradati, muscati, parati, va imbolnaviti doar ca sa va vada cineva special la televizor. Asa cum tipa un copil pe bicicleta, cand vedeti o camera pe voi va aud urland "Uite mama! Conduc o tara! Fara maini!!". "Da’ cu ce, Doamne apara-ne, o conduci?"