Rusii scriu bine chiar si cand scriu prost.
Povestirile lui Vladimir Nabokov, Editura Polirom, traducere din limba rusa de Adriana Liciu, traducere din limba engleza de Veronica D. Niculescu si Anca Baicoianu. Nu ma numar printre cei care se dau in vant dupa Lolita, dar mi-a placut Ada sau ardoarea, adevarata lui capodopera, si m-am distrat citindu-i cursurile despre literatura pe care le-a tinut la universitatile americane Harvard Stanford si Cornell. Ce sa zic despre povestirile lui? Aceeasi scriitura rafinata a unui estet, exersata pe subiecte oarecum la moda in Europa anilor ‘30, cand excelau Thomas Mann, Stefan Zweig sau englezul Somerset Maugham. O povestire, Elf-Cartof, despre un pitic Frederic Dobson, pare inspirata, fara doar si poate, din povestirea lui Thomas Mann, Micul domn Friedemann. Cu singura deosebire ca piticul lui Nabokov, poreclit Elf-Cartof, reuseste s-o futa pe iubita lui, o foarte serioasa doamna maritata, pe cand piticul lui Mann, nu. Intr-o povestire fantastica despre un tanar care vrea (si o face) sa se sinucida din cauza unei deziluzii amoroase (Lovitura de aripa) se simte influenta lui Dostoievski, pe care, de altfel, Nabokov il dispretuia din cauza neglijentelor stilistice din opera lui. Kern, la fel ca si inginerul Kirillov din Demonii lui Dostoievski, nu crede in Dumnezeu, dar la fel ca si Kirillov, e convins ca „un om care s-a hotarat sa se sinucida e un zeu“. In povestire mai apar o femeie frumoasa si un inger care latra si se imperecheaza cu femeia frumoasa, pentru ca in final s-o omoare. Alte povestiri sunt inspirate din experienta de emigrant a autorului. (Naluca, Aici se vorbeste ruseste…) Una peste alta, o carte a unui mare scriitor, care scrie splendid chiar cand subiectele nu sunt pe masura talentului sau.