Procedeu al cunoasterii stiintifice care consta in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studio.
Cand i-am spus unui prieten ca am observat ca bea tot timpul cola s-a uitat la mine surprins si un pic deranjat. Ca si cum l-as fi criticat. In limba romana, „a face cuiva observatie“ are o conotatie negativa, desi observarea este o actiune contemplativa, neimplicata. Nimeni nu are nimic cu bolnavul tinut sub observatie. In momentul in care celui observat i se comunica ceea ce s-a observat, observatia pare ca se incarca negativ. Putini oameni nu se simt macar usor lezati cand le spui pe un ton oricat de prietenos „am observat ca faci…“ chiar daca e vorba de ceva absolut minor. Cea mai frecventa reactie e un fel de disculpare si nu intrebarea „fac eu asta?“ Desi ne place sa vorbim despre noi si sa atragem atentia in momentul in care cineva o face fara acordul nostru, nu ne simtim confortabil cu acest lucru. Poate ca mai degraba e deranjant faptul ca am fost studiati fara sa stim, decat ceea ce ni se comunica. Materialele din stand up comedy sunt bazate pe observatii ale comportamentului uman si communicate intr-un mod distorsionat sau ironic/rautacios. Daca ne recunoastem in discursul unui comediant, ne amuzam, daca cineva ne spune direct acelasi lucru, ne suparam. In mod normal, comunicarea unei observatii nu ar trebui sa aiba niciun caracter ofensator sau moralizator. In limba romana, a face cuiva o observatie implica si „judecata“. Conform semanticii autohtone, nu poti sa observi fara sa judeci. La ce bun sa observi fara sa judeci? E o intrebare justificata. Daca esti roman.