De Citit : Altele

Mi-am irosit viata

| 12 noiembrie

Mi-am irosit viata sperand. Mi-am irosit viata sperand ca oamenii se pot schimba, ca oamenii pot fi mai buni, ca oamenii pot sa nu mai judece, ca oamenii pot sa nu mai raneasca, ca oamenii pot sa nu atace. Mi-am irosit viata asteptand oamenii sa ierte mai mult, asteptand oamenii sa nu mai acuze, asteptand oamenii sa fie mai blanzi.
Mi-am irosit viata incercand. Incercand sa fiu mai bun, mai bland, mai intelegator. sa fiu mai zambitor, sa sar mai mult in ajutor, sa nu mai acuz, sa nu mai judec. Mi-am irosit viata asteptand. Sa vina schimbarea. Mi-am irosit viata crezand. Chiar daca eram singurul bou care mai credea, am preferat sa cred ca inca se poate. Inca se poate sa fiu mai bun, sa fie mai usor, sa fiu mai bland, sa fie drept, sa fiu mai „altfel”, sa fie mai „altfel”.
Ajungi la un moment dat sa ridici capul din jug si sa te uiti in jur. Sa vezi cine mai e langa tine, sa vezi cine a mai ramas, sa vezi cine se pregateste sa-si puna jugul si sa traga pana iti recapeti din nou puterile. Mi-am irosit viata visand. Visand la viitor, visand la dreptate, visand la adevar. Am invatat ca adevarul nu e numai unul. Ca fiecare are adevarul lui, ca fiecare isi vede adevarul ca fiind unicul motiv pentru care e mai incrancenat, mai sceptic, mai retras, mai ranit, mai aspru, mai generos.
Mi-am irosit viata strigand. Cateodata la mine, cateodata la altii, strigandu-mi dreptatea uneori cu voce tare, uneori cu voce joasa, uneori in gand, uneori in vis. Mi-am irosit viata uitandu-ma in jur. Cateodata la mine, cateodata la altii, cateodata la nimic.
Dar am castigat ceva de neimaginat. Am castigat univesul meu interior. Irosirea mi-a facut niste pesteri atat de adanci, mi-a sapat niste tunele atat de alambicate, mi-a hranit niste lacuri nemiscate din subsolul pamantului meu, incat nu as fi putut ajunge acolo fara sa irosesc. Cred ca e un verb dur. Cred ca e un verb care provoaca, care apasa, care strage. Suflete, minti, nopti…
Cateodata ma intreb, daca ar fi sa o iau de la capat pe ce drum as merge. Sau daca am regrete. Da am. Dar nu stiu daca as merge pe alt drum. Prefer sa am regrete pentru ceva ce am facut decat pentru ceva ce n-am facut, prefer sa am regrete pentru ceva ce am incercat decat sa am pentru ceva ce n-am incercat…
Mi-ar fi greu sa ma trezesc la cincizeci de ani si sa spun „daca as fi facut aia”…. Cred ca as incerca sa ma educ mai bine, sa ma mobilez mai mult, sa incerc sa imi dezvolt altfel rabdarea, forma implicarii, forma reactivitatii. Dar sigur mi-as irosi viata la fel de mult. In viata. Asta as face la fel. Mi-as irosi viata in viata. Ca mi-a placut al naibii de mult.