De Citit : Editoriale

Melu

| 21 februarie

Melu nu conta in economia clasei. Elev mediocru, omulet fara insusiri, nu izbutise, pana la 16 ani, sa faca nicio inima de fata sa bata mai repede. Nu triumfase la fotbal, handbal sau baschet in curtea scolii. Daca i-ai fi intrebat, jumatate dintre profesori nu si-ar fi amintit de el. Dirigintele avea mari dificultati sa-i pronunte numele intreg. Dupa ani de zile, niciun coleg nu mai stia nimic despre baiatul retras, palid, maruntel. Decat sa-l vada careva rosind, mai bine ar fi intrat in pamant. De aceea, n-a mers la nicio petrecere, serbare ori activitate obsteasca. Dupa scurt timp, a disparut definitiv. Si nimeni n-a vazut vreun parinte, matusa sau bunic venind la scoala. Cum va spuneam, de parca nici n-ar fi existat.
Asadar, nici povestea noastra despre Melu nu s-ar fi putut naste ori sfarsi.
Si totusi, Melu era om. Avea si el vietisoara lui secreta pe care n-a cunoscut-o nimeni. Lui Melu ii placea magazinul Bucuresti. Ii placea la nebunie. Gablonzuri, asternuturi, televizoare alb-negru, camasi, perdele, totul il fascina. Aici, in magazin, il stiau toate vanzatoarele si jumatate dintre clienti. De aia, e limpede de ce nu l-a vazut nimeni in ziua fatala. Adormise pe un pat infasat si, instinctiv, isi trasese patura peste ochi. A inchis ochii o secunda, iar cand i-a deschis, era miezul noptii. Nu s-a speriat. Pentru prima data, sufletul lui fricos n-a tresarit infricosat. Dimpotriva. La lumina spectrala, in tacerea groasa ca un cort militar, Melu a devenit curios. A colindat magazinul, a umblat sub tejghele, a incaltat pantofi, a incercat haine… La articole electrice, a dat drumul tuturor televizoarelor si a stat asa, privind puricii, mai bine de jumatate de ora. Apoi a derulat lansetele, ruletele si mochetele. In cele din urma, a ajuns si la lenjerie intima. Tot pentru prima data, a vazut manechinele. In lumina chioara, pareau mai vii, erau cu adevarat atragatoare. Si unde pui ca nu era nici tipenie, sa-l tintuiasca din priviri, sa-l arate cu degetul. Asa ca Melu a avut curaj. A pus palma direct pe soldul lucios acolo unde chilotul se proptise in imbinare. Atingerea a fost calda, iar manechinul s-a infiorat. Fata fetei de plastic s-a intors greoi catre el si a spus cu voce omeneasca:
– Mi-e frig.
Aburii au iesit odata cu vorbele. Apoi fata l-a luat de mana. Celelalte manechine au dat din cap aprobator. Lui Melu i s-a parut normal. Prin mana de plastic i-a simtit muschii, pielea, carnea. Fata s-a imbracat tacticos, din import. Apoi a tras musamaua de pe podea si a dezvelit un chepeng. L-a deschis fara efort. Acolo era cu adevarat intuneric. Melu a inaintat fara frica. Stia unde pleaca definitiv. Dar manechinul a zambit, cum numai manechinele stiu s-o faca. "Unde vii asa? E tare frig unde mergem. Imbraca-te bine. Te astept."