De Citit : Editoriale

Mazgalirea e cultura

| 17 martie

„Cartea insemnata“ de la Editura Vellant.

Multora dintre noi, cand citim o carte care ne place, ne vine s-o mazgalim, s-o subliniem ori sa umplem de arabescuri. Si mai multi dintre noi insa am fost educati sa respectam Cartea, sa vedem in ea un obiect de cult si, ca atare, sa ne infranam pornirile de-a o jughini. Tin minte dojana profesorului de romana dintr-a cincea, cand ne-a prins ca ne bateam cu manualele: voi stiti, copii, cati oameni au trudit ca sa apara cartea aceasta? Si i-a luat pe toti la rand: de la autori, redactori si corectori, trecand prin taietorii de lemne si prelucratorii de celuloza, pana la zetarii si legatorii din tipografii… Nu putini dintre noi or fi primit aceasta lectie in scoala sau familie… Ei bine, Editura Vellant ne indeamna azi sa uitam de aceasta lectie. Dimpotriva, cartasii din Carturesti au indemnat 186 de oameni sa mazgaleasca fiecare cate o pagina a unui volum. Unii sunt ilustratori, graficieni, artisti vizuali; altii sunt scriitori, publicisti, traducatori, in general oameni care scriu si, mai ales, citesc. Vellant i-a unit pe toti si i-a indemnat sa-si descarce imaginatia asupra cate unei pagini din „Retorno 201”, ultima culegere de proze a lui Guillermo Arriaga (trad. Liliana Plesa Iacob).

Carturestenii au cautat o dimensiune ascunsa – mai bine zis ignorata – a mazgaliturii. A rezultat un palimpsest multicolor, in care textul si mazga-vinietele comunica, se imbratiseaza, se – chiar – impreuneaza! „Cartea insemnata“ de la Vellant aminteste in unele locuri de miniaturile copistilor medievali; si in alte locuri de oracolele elevilor. Este, pagina peste pagina, un manifest al Vellant-ului care spune ca mazgalirea e o forma demna a culturii; si ca, mai mult, cartea tiparita nu mai este azi un totem-tabu al venerarii inalte, reci si inhibante; ci un pasaport prietenos catre lumea fanteziei.