De Citit : Editoriale

Mama natura

| 12 februarie

Obisnuinta e a doua mama. Dar care sa fie prima? De regula, la ora pranzului, unu si treizeci, fix dupa ceas, sora ii duce tavita cu medicamente, urmarita de privirile invidioase ale colegelor. Stie ca Elena ar ucide, Eulampia si-ar schimba sexul, iar Elvirita s-ar culca pana si cu portarul, numai sa-i ia locul. Locul actiunii: rezerva de lux a pavilionului, cu draperii permanent trase, bine izolat fonic. Si un televizor cat peretele, pe care ruleaza filmul ei favorit. Rolul cel mare. Diva e numai ochi. In ciuda celebritatii, bolnava nu stie, inca, ce i se pregateste. Sora isi zice ca ar trebui sa-i spuna. Toti o amagesc, iar psihiatrul (insusi seful) o dorloteaza ca pe un copil de tata. In ciuda experientei lui academice, s-a pierdut cu firea cand a vazut-o si e de-a dreptul disperat de cand a inteles ca e fara intoarcere. Secretara, Lenuta, jura, deunazi, ca l-a vazut lacrimand. Cand lacrimeaza el nu-i a buna.
Azi, sora nu mai duce medicamente. Adica nu acum. Acum transporta un dejun regal. Chifle proaspete, icre de Manciuria, consommé, supa de ceapa, jambon impletit cu gorgonzola, pui de balta, stridii cu sos de usturoi, fudulii murate, o carafa de Chianti. Si desertul intr-o cupa de cristal opac. La mijloc, un trandafir negru-sange, cu miros, se zvarcoleste printre bunataturi. Fata intinde masa cu toata ceremonia de care se simte capabila, incercand sa nu deranjeze pacienta. Cu coada ochiului o observa pe cea mai celebra, cea mai nefericita pacienta a spitalului. O observa in film, e scena in care regina isi smulge inlul din deget si, odata cu el, inima. Intoarce ochii. Dumnezeule, cat de frumoasa e arta! Dar pacienta e slaba ca moartea, vanoasa, smochinita, rea si mult mai putin frumoasa decat se spune. Ce conteaza, viata e in alta parte, in niciun caz aici, la spital! De fapt, marea artista e numai piele si os, asa cum a fost toata viata, innebunind mii si milioane de fete pofticioase. La randul ei, cea piele si os se stramba dezgustata la meniul etalat. Tataie din varful buzelor, se stramba la vin, ragaie la consommé, isi exhiba dintii de portelan, cu colturile gurii trase-n jos, la desertul secret, numai ridicand buza cupei. I-a fost pofta, a balit toata viata, stiind ce pret, dar si ce rasplata implica. A rabdat ca pe cruce. Arta cere sacrificii, iar carnea, ligioana trebuie pedpsite. Acum, cand are liber la mancare, cand poate sa faca tot ce ii trce prin cap, ascunsa in vintrele spitalului, mirosul si vazul ii rasucesc un deget in beregata. A uitat sa manance. Isi recompune mina severa, acum, ca o vede pe fata care ar fi in stare sa linga urma pasilor ei, numai sa se bucure o clipita de orgasmul suprem al gloriei. A citit-o din prima. Stie ce vad si cum vad ceilalti. Ii stie pe toti, o apa si-un pamant. Face un semn suveran, "oesi". Ca si cum si-ar fi smuls din deget inelul celebru. Apoi vomita indelung, fara sa fi atins nimic.