De Citit : Editoriale

Luuung!!!

| 04 noiembrie

Dragi colegi, sa devenim prieteni

Nu vreau sa arunc toata vina din lume pe romani, nici nu mai sunt asa inversunata pe orice chichita care e in neregula, am vazut si in marele "Afara" lucruri subrede, stiu ca nu suntem la originea tuturor relelor pamantului, nefiind buricul dumnealui, cum tindem sa credem. De exemplu banalul claxon, pe care cand suntem copii avem voie sa-l actionam cateodata si toti cei mari se prapadesc de ras, sorbindu-ne din ochi cum stim noi sa apasam. Chiar si in casa raman uimita de salbaticia cu care se preseaza butonul care face lumea mult mai zgomotoasa.

Nu dureaza mai putin de 10 secunde. Jur. Daca voi aveti alte exemple va invidiez. Eu nu dau decat de soferi foarte exigenti cu colegii lor de trafic. Fara sa ma uit, stiu sigur ca atunci cand aud un vaiet prelung, ascutit si penetrant al masinii, in spatele actiunii intregi e un om cu nervii la pamant, injurand ca si cum ar respira, gata sa sara la bataie, sa scoata inima din piept celui care a indraznit sa greseasca. Starea emotionala se men­tine si daca este el in culpa. Atunci se enerveaza pe motiv ca a fost claxonat si ca de ce este certat asa usor si ca cine se crede boul/vaca si valul de ceva fierbinte urca de asemenea la cap cu viteza sunetului auzit.

Si hai sa zic ca as accepta pornirea asta de justitiari neintelesi, as da-o pe latinitate, pe balcanism etc. Dar cand stai la semafor si se face verde, cei din spate, grabiti nevoie mare – unde oare se grabesc, ca tot acolo ajungem toti- claxoneaza luuuung. De ce? Avertizeaza-ma, nene, dar nu-mi distruge neuronii, anunta-ma ca am adormit, fa-o scurt, gata, ma trezesc, nu tese seriale sonore, ca altfel in scurt timp o sa ajungem sa vorbim singuri, sa radem deodata si sa plangem fara motiv de n-o sa mai faca fata spitalele si-asa neincapatoare. O sa fim colegi. Pentru ca ghici ce. Te afecteaza si pe tine cand ma pedepsesti sonor.