De Citit : Editoriale

Lupul cel bun

| 12 august

Zmaranda e cea mai frumoasa…
Zmaranda se fataie in sus si-n jos, ca o dracoaica. Si-a ales cu grija rochita cea mai inflorata, pantofii rosii, apoi si-a pictat unghiile-n verde fosforescent, cu buburuze multicolore. Are o cingatoare de matase, portocalie si, in urechi, cercei albastri cu perla alba. E lucitoare ca lumina zilei. Tocmai de aceea dracoaica se fataie in sus si-n jos pe sub nasul mahalagiilor. Mamele numitilor, uscate, muncite si trase la indigo, bombane si blestema, umilite, pe dupa perdele. Dar fraierii ii ies in intampinare ca mustele la miere.
Unul se da tantos pan dreapta ei, falfaindu-si destele incarcate de auret. Asta e Costel. Mirel cel prost si mic o imbie cu o braga rece, iar ea il fulgera cu privirea. Braga? Da’ cine se crede? Intr-o incercare disperata, Viorel ii aduce un buchet de flori sparlite din curte de la tanti Gherghina. Cata mila in privirea cu rimel! Si asa zi de zi… zile de vara lungi, calde si lipicioase. Nimeni, insa, nu stie luminita visatoare din ochii ei. Pentru ca Zmaranda nu se plimba pe strada lor, ci pe cel mai mare bulevard posibil din lumea cealalta, desi fusta, cingatoarea, cerceii, ochii, narile si puful de pe ceafa transpira delicat aici in batatura. Pana-ntr-o zi, in care mandria masculina, turbata si neputincioasa, strange clestele-n jurul ei.
E sapte dupa amiaza si toti, haita cu belciugul mirosului in nas, o inconjoara. "Stai, fa, sa-l vezi tu pe dracu’!" O ating, pantalonii, bicepsii si degetetele de tot felul o iau in stapanire. Dar nu pentru mult timp. Din capul strazii apare lupul cel bun, numai putin grizonat, cu calutul lui cabrat. Da iama-n ei ca-ntr-o turma de carpe. Iar pe fata o apuca cu dintii de ceafa, ii pleaca grumazul, o ascunde-n poala sclipicioasa a capotei si o devoreaza tacticos, galgaind de placere.