In capul fiecaruia stau pitite povestile clasice.
Vinerea e cea mai frumoasa zi din lume, de pe pamant, dintotdeauna si din viata vietilor mele. Aici, in discoteca larga, la zece metri sub pamant, muzica e exact cum trebuie, muzica de club englezesc, fara fite, numai expresie. Aglomeratia ma infasoara din toate partile discjockeul e muci. Baieti si fete cu paharele si sticlele pe sus, fumul e dulceag. Mi-e bine. Ma fatai, dau din maini si din picioare – nu prea tare, sunt o lunganca si stiu cum arat risipita…
Cate unul se ridica pe varfuri spre urechea mea si-si debiteaza prostiile. Le stiu pe toate: sa ne cunoastem mai bine, sa bem ceva impreuna, sa i-o iau sus, jos, in colt, direct sub masa. Beau incet, dansez tot mai tare. Imi suna in minte cuvinte rare, tot mai ciudate si tot mai descojite. Vera imi da un cot: suntem privite, dezbracate de la distanta de doi papitoi. Tu-lum-ba-ra-ie.
Am repetat cuvantul de o suta de ori, pe toate ritmurile, mi s-a lipit de creier. Sunt inconjurata de un soi de politete murdara care sclipeste. Acum face explozie in varful tuguiat al salii. Roz, violet, mult electric. Si mai mult electric e in weceuri. Ruj electric, genti electrice, musama strigatoare, fard cu gust iute. Chiar acum ma indrept, leganandu-ma usor, catre toaleta. As vrea, totusi, sa tina vinerea mult, mult, sambata, duminica, luni, sa stau aici, in umezeala vie…
Muzica tace brusc, taiata cu cutitul. Baietii si fetele, grasii, rufosii, slabii, pistruiatii se dau inapoi. In discoteca, intra, direct de pe scari, Fat Frumos suprareal, calare pe un cal-curcubeu. Are ochi de foc, scantei in par, obrazul ii iradiaza fluorescent, sabia e vie si se incolaceste in aer. Fata se indreapta decis catre printul viselor de vineri. Si, cand pune mana pe el, tacerea din discoteca incepe sa ploua.