De Citit : Editoriale

Lasati aurul in munti ca-i sade bine-asa

| 18 septembrie

un imn pentru Rosia de la Cluj

Am fost in leaganul luptei pentru salvarea Rosiei Montana, Cluj Napoca. Vineri seara, o coloana de cateva sute de oameni a facut un tur al centrului orasului, cu urari consistente in fata institutiilor reprezentative – Prefectura si Primarie. Fata de rosienii din Bucuresti, clujenii sunt – evident – mai putin agitati, dar mult mai muzicali. Bogdan Octav Rakolcza a compus un cantec pentru Rosia care are o uriasa calitate: oricine poate fi solist si poate sa cante toata lumea. Bogdan s-ar bucura sa-l cantam si noi pe strazile Bucurestiului, asa ca l-am invitat sa vi-l povesteasca. Textul cantecului se bazeaza pe o alternanta intre un solist si cor, o structura straveche pe care mergeau atat cantece din Maramures, cat si cantece din Africa sau America de Sud. Prin alternanta asta, cel care preia rolul de solist poate improviza/ comenta, spontan sau cu versuri la care s-a gandit deja; devine foarte interesant pentru ca diferiti solisti pot sa interpreteze acelasi cantec in feluri foarte diferite. Corul ramane neschimbat si poate fi imbogatit daca e interpretat pe mai multe voci.
Iata cantecul:
(solist): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa/ Muntii si codrii-s comoara noastra, nu ii vinde nu ii da; (cor): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa; (solist): Natura e comoara noastra, si o vom apara; (cor): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa; (solist): Politicienii in tara asta mai bine ne-ar asculta; (cor): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa; (solist): Ca ne sade bine impreuna si vom schimba ceva; (cor): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa; (solist): In Rosia Montana, in Barlad, in Certej noi vom schimba ceva; (cor): Lasati aurul in munti, ca-i sade bine asa…
Versurile solistului sunt doar exemple, se poate improviza cu atentie la structura metrica“
La Cluj, Bogdan a cantat acompaniat de un dundun si de toti clujenii rosieni: au starnit o vraja tribala care, uite, a dat roade!