Ce-au in comun Glastonbury si Garana?
Raspunsul la intrebarea de mai sus este: noroiul*. Un disconfort nobil, care a facut vreo cinci mii de spectatori sa se simta mai temeinic infipti in editia a XVII a Festivalului de jazz de la Garana. O noutate in programul de anul acesta a fost ca nu a plouat. Plouase deja, pana cu cateva minute inainte de primul concert. N-am sa pot pomeni tot ce s-a petrecut in patru zile, fiecare cu cate patru – cinci spectacole. Am pastrat in agenda cu emotii personale cateva piese.
Proiectul Sangam pe care saxofonistul Charles Lloyd il plimba prin toata lumea din 2004, in compania lui Zakir Hussain (prezentat de ghidul festivalului “cel mai important percutionist al scenelor de jazz si de world music internationale”) si bateristul Eric Harland. Au fost trei spectacole intr-unul singur. Si adaug publicul care, incurajat de Florian “Mosu” Lungu, i-a cantat un “Happy birthday” din tot sufletul lui Lloyd, care a ales Garana sa-si sarbatoreasca a 75a aniversare.
As sari apoi peste multe episoade interesante pana sambata cand m-am imbatat cu polonezii Paweł Kaczmarczyk “Audiofeeding Band”. Au inceput intr-un registru standard, care anunta un mare plict, asa ca am fugit la crasmele din spate sa-mi ofer o bere. Si am ramas la o bere, restul senzatiilor tari fiind de pe scena unde lucrurile au evoluat senzational. Frenetici, narcisici, cu umor si explozie de vitalitate exclusiv la pian, sax, bas si baterie. Genial si publicul banatean care a refuzat decizia organizatorului de a nu-i lasa la bis (depasirile de program, deh) si a insistat cu uralele pana cand s-au intors pe scena. Si mai adaug un moment: in biserica** din Brebu Nou (satul vecin) am participat la o slujba de chitara clasica cu parintii Adi Dinu si Horia Crisovan. M-au convertit.
* noroiul de la Garana e cel mai curat noroi din tara, nici mucuri de tigara n-are
* *precizez: biserica romano-catolica, ca BOR-ul nu suporta nici vioara lui Alexandru Tomescu