De Citit : Editoriale

J’accuse, femeie!

| 31 martie

Manifest

Ati patit-o vreodata? Esti cu prietenii la gratar, bun? Si ai zis ca plecati la zece, ca a fost o saptamana grea. Si e zece si jumatate dar tot ce e in jur trage de tine sa mai stai. Baietii, vinul, jarul, iarba, cerul, luna. Universul zice ca trebuie sa mai ramai. Altfel se va intampla ceva rau rau rau de tot. E ca un fel de Coelho pe invers, daca mai e posibil: daca Universul isi pune in cap ceva cu mica ta persoana, nu poti sa te joci cu el, pentru ca e mult mai mare.

Si totusi ea iese din casa si e furioasa. Si vine spre tine. Si toti pun capul in pamant. Si tu incerci sa-ti aduni mintile ca sa lupti. Dar nu mai poti, e prea tarziu, a inceput furtuna. Daca ai fi reusit o gluma buna inainte… Acum nu mai poti face nimic. Tuna ca un zeu. „Ai spuuuuus ca laaaaa zeeeeeeeceeeee plecaaaaaammmm!“. Nu sunt absurd. Stiu ca daca ar fi fost invers as fi facut si mai urat. Dar nu poate face asta! N-a intrerupt doar niste discutii aberante de betivi, nu-ntelegeti?, a intrerupt mii de ani de vanatoare! Nu poti sufla-n sacralitate ca-n puful de papadie. Nu poti sa calci in picioare ditai arhetipul.

Sa iei un barbat de la gratar e ca si cum ai omori un pui de pisica in fata unei femei. E ca si cum ai lovi un caine. E ca si cum ai porni un razboi. Sau, cum sa va explic? Sa rupi barbatul de betivii lui e ca si cum iti moare un animalut pe Facebook. E ca si cum apare-o pata pe rochia preferata. Pai noi ne-mbatam ca sa fim regi ca sa ne tarati acasa ca pe niste sclavi? Noi va zicem ceva cand va duceti la cumparaturi si stati mult? Da! Manifestez! J’accuse, femeie!!! J’accuse acum, in Europa care ne vrea efeminati! O sa raman badaran, femeie! Da! Pentru o seara, da!!! Sunt liber!!! Si-acum lasa-ma sa dorm. Pisi? Avem Selzer?