Despre cum devenim tot mai mici odata cu fiecare renuntare la noi insine
Cum ar fi daca, ori de cite ori acceptam ca demnitatea noastra sa fie atinsa, ori de cite ori renuntam la noi insine cite putin, ne lasam “incalecati” de personalitatea altcuiva, ne lasam dominati de umorile, neplacerile sau placerile altora, altfel spus ori de cite ori ne lasam fiinta noastra sa fie diminuata de catre ceilalti am resimti aceasta micsorare si fizic? Adica sa scadem cite un centimetru in inaltime, sau mai multi, in functie de intensitatea suferintei sau atingerii aduse fiintei si personalitatii noastre.
Probabil ca intr-o buna zi, o buna parte dintre noi am avea sanse sa devenim oameni invizibili. Invizibili din cauza cedarilor gratuite, a compromisurilor nejustificate, a greselilor fata de noi insine. E o vorba: nu pentru greselile fata de ceilalti platim cel mai scump, ci pentru greselile fata de noi insine. Probabil ca daca ne-am micsora si fizic odata cu fiecare greseala, cu fiecare diminuare acceptata de noi din partea celorlalti, am fi mai atenti la toate “da-urile” si “nu-urile spuse si nespuse; ne-am cintari mai bine vorbele, tacerile, cedarile pe care in mod obsnuit le eliberam cu inconstienta, caci nimic palpabil nu se intimpla.
De inaltimea noastra ne-ar pasa, fara indoiala. Iar expresia de adresare imparateasca” Inaltimea Voastra” ar avea nu doar o valoarea simbolica, deoarece Inaltimea Voastra ar fi masurabila in cm. Pascal Bruckner a dus la capat aceasta fantezie in cartea sa “Iubito, eu ma micsorez”. Intr-o casnicie in care Ea domina din start si prin frumusete, si prin inaltime, iar El incearca sa compenseze prin iubire, balanta nu se echilibreaza, ci din contra. Astfel ca, la inceput pe nesimtite, apoi tot mai vizibil, El incepe sa scada, sa tot scada pina cind ajunge cit un soldatel de plumb si chiar mai mic, de numai citiva cm. Nici un medic nu da de cap misterioasei boli, nici un tratament nu da roade.
Devine tot mai mic, tot mai mic, in timp ce sotia pare tot mai mare in comparatie cu el, astfel ca o plimbare pe trupul ei, pe care inainte o realiza cu buzele in citeva minute, acum echivaleaza cu ocolul pamintului in 80 de zile. Viata lui miniaturala e tot mai greu de dus. Era o povara, un blestem pentru nevasta si copii. Astfel ca intr-o zi, decide sa plece departe. Sa fuga de cei dragi, dar si de sine insusi. Surpriza vine abia acum: odata cu fiecare treapta, cu fiecare pas care il indeparteaza de locul micsorarii, inaltimea lui creste , si creste, astfel ca atunci cind ajunge afara, cind e liber, gata sa o ia de la capat, sa se redescopere, sa se puna in valoare, este deja vindecat.