Nu inteleg.
iPad, mamaie, iPad, n-auzi? Nu pot sa-mi inchipui altfel scena in care o babuta agila intreaba un tanar la ce e coada. Apple a reusit sa nu mai fie un brand, ci un cult. Citeam saptamana trecuta un articol stiintific care spunea exact asta: ca milioanele de followers Apple se comporta ca o secta. Divinizeaza brandul si nu pot avea o discutie obiectiva despre produs. E un fundamentalism al consumerismului. Bine, nici eu n-as recunoaste in fata iPrietenilor mei ca as divorta urgent de BlackBerry-ul meu daca iPhone-ul ar fi mai accesibil in reteaua mea. Prefer sa le vand povestea cu sms-urile la volan. Am primit in probe un iPad de 16Gb. Ce vreti sa va spun? Ca nu e mare smecherie sau ca e supersexy? Pentru ca nu mi-ar fi greu in nicio tabara. Vedeti voi? E greu sa descrii tableta, e ca o femeie mai mult decat sexy, dar careia n-ai unde sa-i bagi stick-ul…
In primul rand am facut greseala sa-l compar cu un note-book. No-no. Fara multi-tasking pe aplicatii, fara flash, fara camera, fara stick, iPad-ul ramane, totusi, o jucarie. Dar o jucarie superba. In mare, este o tableta de dat pe net. Ma indoiesc ca vreun manager sanatos o sa se chinuie mai mult de un sfert de ora sa tasteze virtual, la fel cum nu cred ca un cititor curent de e-book-uri va tine in mana aproape un kil in loc sa-si ia un e-reader usor, cu e-ink linistitor. Dar un safari pe net e incredibil. Zoom-ul ala cu doua degete pe care-l stiati la iPhone? E de cinci ori mai spectaculos. Touch-screen-ul e cel mai bun din lume si experienta are ceva din Minority Report.
Predictie: desi iPad-ul nu face nimic din ce nu face un smartphone sau un notebook mediu, clone au aparut deja si o sa apara. Mai ieftine si mai proaste. Dar tableta de la Apple o sa fie din nou primul device pe care, desi nu trebuie neaparat sa-l ai, trebuie neaparat sa-l ai. Magic, zicea Jobs.