Toate sunt invers
Am fost la Londra si de cate ori o vizitez am ocazia sa vad tot mai bine cu ce sunt englezii diferiti de noi. Ma uit in jur, vanez gesturi amanuntite, vorbesc cu oamenii si le citesc presa. Englezii au trairi, au instincte si pe cat de linistiti iti par pe strada, pe atat de normale sunt titluri ca: „4000 de tineri s-au batut cu politia, dupa ce au ocupat abuziv o proprietate nelocuita de 10 milioane de lire“.
Am ramas stana de piatra cand un londonez, care ne indicase o directie, ne-a ajuns din urma, alergand vreo 300 de metri, ca sa-si ceara scuze ca gresise. Ne-am transformat in cenusa cand s-a-ntamplat a doua oara acelasi lucru.
Oamenii par educati sa inteleaga ca o duc toti mai bine daca fiecare are grija si de celalalt. Iar guvernul si regina nu uita sa le aduca aminte la tot pasul ca au toate motivele sa fie mandri de asta. Poate de-aia nici nu au nevoie de o zi nationala. Sunt multe de spus si, bineinteles, exista si trasaturi mai putin sarbatoresti ale englezilor. Dar…
In avionul de intoarcere am fost intampinat de o scena de meritocratie romaneasca: la clasa I se lafaia confortabil, cu ziarele pe masuta, scribul prezidential Traian Ungureanu. Nu am nimic cu el. Pana in alegeri mi se parea un om cu o opinie, ca mine. Si scria binisor. Dar m-a scarbit in timpul unei scene penibile cand, lacrimand din nou, presedintele mai ardea o minciunica in direct.
Ungureanu nu e prost, stia ca totul e o facatura. Dar a acceptat sa joace in scenariu punand mana teatral de compatimitor pe Basescu. Farsa clasa I-a. La clasa economica, in acelasi avion, raspunzand smerit si inghesuit la saluturi, omul caruia probabil mii de semeni ii datoreaza viata, fauritorul SMURD-ului: Raed Arafat.
Comparati. Cum pare?