De Citit : Editoriale

Internationales Sommer Festival

| 18 august

Hamburg

Intre 12 – 28 august, in Hamburg se desfasoara un festival international de arta vizuala, arte performative, muzica si teorie, a carui tema principala o constituie in acest an APA si distilarile ei contemporane politico-metaforice, dupa ce editia anterioara si-a ales „pietele financiare“ ca subiect de analiza si reflectie. Invitatiile au fost adresate unui numar impresionant de artisti, fie ei din Tokyo, Paris, Frankfurt, Brighton, New York, Londra ori Johannesburg, pentru ca intreg festivalul sa ocupe spatii multiple ale orasului. Sectiunea artelor vizuale include instalatiile lui William Forsythe, Dana Caspersen si Joel Ryan – White Bouncy Castle, piesa video a lui Bill Viola, The Crossing, prezentata in 2007 si la Bienala de Arta Contemporana de la Venetia, ori instalatia audio a OSA _ Office for Subversive Architecture. Cel mai mult imi face insa cu ochiul segmentul discursiv-critic al acestui festival, „Perfoming Politics“, desfasurat in parteneriat cu Universitatea din Hamburg, Catedra de Studii Teatrale si Performative. Luand chipul unei academii de vara ce-si propune fertilizari reciproce intre teorie si practica, de-a lungul unor cercetari colaborative, „Perfoming Politics“ exploreaza deopotriva libertatile si limitele registrului politico-filosofic atunci cand vine vorba de chestiuni sociale ori artistice. Urmeaza sa aiba loc conferinte, ateliere de lucru si discutii publice, in incercarea de a confrunta strategiile artistice cu dimensiunea pur teoretica atasabila sau nu temei centrale a festivalului. Participantii sunt piese in sine. Pentru detalii, kampnagel.de.