In care sufletul barbatului imatur apare ca un ursulet de plus degenerat.
In esenta spectacolul unui barbat (Mark Wahlberg) drogandu-se in compania spurcata la gura a unui ursulet de plus insufletit, in fata unui televizor la care adesea ruleaza Flash Gordon-ul din 1980, Ted al lui Seth MacFarlane (creatorul serialului de animatie Family Guy) se adreseaza unui public masculin tanar si, de preferinta, cat de cat experimentat ca degustator de iarba, de insult comedy (din aceea care, de pilda, le rade dintr-o lovitura pe toate femeile din Boston sau pe toate femeile numite Mandy) si de kitsch optzecist. Ursuletul e insufletit pentru ca asta e dorinta pe care si-a pus-o barbatul pe vremea cand era baietel si n-avea prieteni. Acum ar avea o prietena (si inca una jucata de Mila Kunis), dar, dupa patru ani (timp din care el a preferat sa piarda cea mai mare parte in compania lui Ted), aceasta s-a cam saturat sa aiba permanent in fata ochilor intruparea plusata si degenerata a copilariei din care el n-a mai iesit.
Acesta e conflictul filmului, similar celui din aproape orice comedie cu Seth Rogen sau cu Jonah Hill, numai ca, de data asta, locul loser-ului cu constitutie de ursulet e luat chiar de un ursulet cu constitutie de loser. Acest conflict e rezolvat aici intr-un mod care, chiar mai mult decat de obicei, flateaza imaturitatea barbatului, localizand in ea un „suflet“ pe care eroina (un statut foarte neofertant pentru orice actrita) invata pana la urma sa-l aprecieze. Neavand destule lucruri amuzante pe care sa i le dea ursuletului de zis si de facut pana la aceasta rezolvare, Macfarlane taraganeaza spunerea povestii cu doua subplot-uri slabe, implicand un alt admirator de-al eroinei si, respectiv, un cuplu de admiratori periculosi de-ai lui Ted.