Podul Calicilor
Dambovita nu a fost niciodata un rau suficient de mare incat sa genereze poduri maiestuoase. Nu avea rost sa faci asa ceva. Saligny a fost un mare inginer si podul de la Cernavoda mai impresioneaza si astazi, dar la Bucuresti s-a rezumat la constructii civile. Si totusi podurile de mici dimensiuni au avut rolul lor in cresterea orasului. Podul Calicilor este unul dintre aceste brand-uri ale Bucurestilor si cara dupa el o intreaga serie de povesti. Era tocmai legatura organica intre Selari si Calea Rahovei, strazi comerciale extrem de vii, pentru mai mult de 150 de ani. Podul din lemn simplu s-a dus odata cu acoperirea Dambovitei in dreptul Palatului de Justitie. Circulatia din ce in ce mai intensa si sistematizarea zonei au rupt legatura organica dintre cele doua artere, blocand vadul de oameni si subminand prosperitatea celor doua strazi.
In dorinta de a recupera istoria Bucurestiului vechi, Primaria a avut ideea de a reface aceasta conexiune pentru pietoni si biciclisti, oferindu-le o parte din vechea Cale a Rahovei si extinzand Centrul Istoric, blocat pana acum de marile artere de circulatie care il inconjoara. Podul facut la nivelul strazii este din lemn, o adevarata platforma de stat la soare in zilele placute, si face legatura dintre Selari si Bulevardul Unirii.
Aducerea pietonilor pe mijloc, langa fantani, odata cu mutarea traficului si a parcarilor in spate, a transformat acest bulevard intr-o Rambla a marelui palat. Pe dealul Parlamentului misuna oameni si copii care se bucura de privelistea extraordinara asupra orasului. Primarul a taiat panglica micului pod de lemn, in uralele miilor de bucuresteni. Copii desculti au sarit in apa curata a Dambovitei, prezentand un dans sincron in admiratia muta a jurnalistilor straini veniti in numar impresionant. Bucurestiul a intrat in cartea recorduri- lor cu inaugurarea celui mai mic pod din Europa, dar cu cei mai fericiti locuitori.