Am descoperit un porcusor de Guineea mare.
E mare de tot. Daca ar fi sa il masuram pe scala anilor umani, porcusorul asta are in jur de 40 de ani. Poate mai putin. 35. Din cauza varstei, este complet indezirabil. Nu il vrea nici un client. In pet-shop-ul in care locuieste sta singur in cusca. Cea mai apropiata prezenta umana este un papagal care vorbeste romaneste. Nu inteleg dece nicio familie nu ar dori sa adopte ca pet un porcusor bine crescut, ai carui ani si experienta s-ar reflecta in atitudinea lui.
Dece este privit ca o consumabila care si-a facut de mult rodajul si de care nu ar avea nimeni nevoie pentru ca e deja matur. Dece trebuie neaparat sa ne cumparam animale de companie mici. Nu e ca la oameni, la care se presupune ca un orfan trecut de 18 ani se descurca singur in viata. Porcusorii nu pot lua cursuri de instalatori sau nu pot invata o meserie nobila precum tamplaria. Ei, indiferent de varsta, au nevoie de o mana mai mare decat a lor care sa le strecoare mancare in cusca.
Si ce daca e intre doua varste? E ca o prajitura care a stat o zi in frigider? E un hamburger facut acum 4 minute? Si ce daca nu mai e mic si simpatic precum un pui, ci e mare si pufos ca o franzela. Asta il face mai putin agreabil? Nu cred. Si ce daca s-a imprietenit cu papagalul? Pasarea are 80 de ani de asteptat, el mai are doar doi.
De multe luni isi asteapta o familie, si sunt convins de faptul ca ii e mai greu decat unui pui. Pentru ca are o constiinta matura si a vazut deja zeci de juniori impachetati si trimisi pe covoare persane. Si-a depasit disperarea. Pentru un porcusor, o zi e ca o saptamana. Nu stiu daca e capabil de ura dar sunt convins ca inca nu intelege. Cum nu inteleg nici eu, desi am mai putin de 40 de ani.