Marcel se vindeca de gelozie la crasma. Bea, adica toarna-n el pana da-n mintea copiilor, apoi fuge acasa pe trei carari si se taraie-n genunchi in fata femeii neinduratoare. Apoi adoarme si sforaie pana dimineata. Greu e pana adoarme, ca racnetele lui disperate trezesc tot blocul. Incepe sanatos, barbateste, cu "tarfa, stricata, parasuta (la cuvantul asta, evident, limba i se-mpleticeste: «paiasuta»), stoarfa, curva, taratura", dar nu tine mult. Sufletul se-nmoaie ca o lumanarica si fondul bun si milos iese la iveala si i se strecoara pe varful limbii. Ii ia mainile pe rand si i le saruta, isi freaca nasul de burta ei, zabovind sa aspire parfumul intim si feminin. Apoi vine artileria grea: "ingerasule, lumina vietii mele, sufletelule, pufulet, Sanziana, fetito, femeie, minunato, fermecato, pisoi". Dar capul nu duce multa vreme povara atator adjective si diminutive. Limba sovaie tot mai mult, pleoapele cad grele, de plumb, peste ochii injectati. Si somnul vine. Mercelica sforaie, cum v-am spus, pana dimineata, imbracat si asudat.
Zorii il trezesc rusinat. Nici nu are ochi sa-si priveasca obiectul pasiunii si al durerii. Se arunca furtunos in baie, se rade la sange, si bombane: "Sunt o carpa. Nu barbat. Nu o merit. Bine-mi face." Desi e greu de crezut, dimineata, Marcel e convins ca soarta e inca prea blanda cu el. Nicio femeie n-ar suporta un betivan ca el. Si starea autocritica dureaza pana dupa-amiaza, cand se strang norii. Pai, de ce bea el? De bine ce-i e? Nu! Bine a zis cineva ca femeia nu-i om. Asa il perpeleste de cand s-au cunoscut. Nu poate avea incredere in ea. Nu se poate uita in ochii lui niciodata. Si nici nu-l mangaie, nu-l alinta, nu-l iarta. E cu gandul altundeva. La un alt barbat. Si, cand ajunge cu rationamentul aici, Marcel cade in borcanul cu melancolie. Sau in halba, toi sau paharut. Asa ca ritualul se reia.
In seara asta, e mai varza ca de obicei. Si-a gasit parteneri de discutie care l-au starnit. "E tinerica?" "Pff!" "E frumoasa?" "Pfff!" "Stie meserie?" S-a burzuluit. "Cum indraznesti, mizerabile?" In fine, s-au calmat si au baut in nestire. Asa ca acum se taraie, lovindu-se de pereti. Un sfert de ora baga cheia in broasca. Apoi intra. Si ea nu e nicaieri. Locul ei e gol. S-a dus. Cuvintele grele i se bulucesc in gura. Cuvintele dulci au fost inghitite. Cauta peste tot, si adoarme pret de un sfert de ora cu capul sub pat. Pasiunea, insa, il desteapta. Unde ai plecat, ticaloaso, cine e mizerabilul, sa-l spintec? Vreau un cutit, vreau o franghie, vreau otrava! Scormoneste in bucatarie si adoarme definitiv cu capul pe taburet.
Asa il gaseste dimineata, ca de obicei. Numai ca, acum, trezirea inoata in fiere. Totul e pierdut. E singur cuc. Si, cand se duce in dormitor, sa caute o camasa curata, o vede. Femeia de cauciuc s-a spart si a cazut, mototoala, dupa speteaza scaunului.