Oi, oi
La inceputul lunii octombrie, in Londra incep sa se monteze luminile de Craciun. Decembrie este luna shoppingului dement si trebuie pregatita din timp. Poti sa-ti rezervi deja masa la restaurant sau la spectacole pentru a beneficia de meniurile si de spectacolele speciale. Spontaneitatea este pentru cei bogati, doar ei isi permit sa-si procure bilete la orice gen de iesire cu putin timp inaintea evenimentului. Teatrele si cinematografele isi anunta stagiunea cu un an inainte. In general, londonezul cam stie ce face peste un an: unde calatoreste, la ce concerte va merge, cu cine si-o va trage.
Cu putine exceptii, distractia e planificata. Si distractia e totul. Incepand cu ziua de joi, toata populatia ne-musulmana incepe sa bea. Sa traga la masea. Ca si despre vreme, lexicul relationat cu alcoolul e bogat si nuantat. Se bea zdravan, cu disperare capitalista. Luni dimineata trebuie sa-ti privesti colegii in ochi si, cand le marturisesti ca nu tii minte ce ai facut in weekend, sa-ti simta sinceritatea. Daca Berlin e o enclava hippy, o ano-malie a societatii vestice, Londra e un bastion al capitalismului dur. Se munceste cu rasuflarea in ceafa a altora la fel de buni ca tine, dar mai nemancati. Nu e un loc pentru visatori sau downshift-eri. Oamenii nu se plimba, alearga dintr-un punct in altul. Mananca sandwich-uri fade pentru a nu pierde timpul cu masa.
De frumusetea si de comorile stranse de sute de ani de condus lumea nu se bucura decat turistii. In fiecare zi din cele 35 petrecute acolo ma blocam in fata ofertei incredibile de petrecere a timpului care pentru mine era intotdeauna liber. Nu mi-am permis, oricat mi-ar fi placut, sa revin in vreun loc. Londra e un oras aglomerat, galagios, unde se mananca prost, se traieste pe fast-forward, dur si charming in care n-as vrea sa locuiesc si sa muncesc niciodata si in care mi-am petrecut cea mai misto luna din viata.