De Citit : Editoriale

Duda neagra versus duda alba

| 03 iunie

Daca ar fi sa se dea un premiu pentru cele mai banale subiecte pe care le abordez, urmatorul ar fi cu siguranta in top 1000

Se implineste cu indulgenta un an de cand am scris despre dudele din fata geamului meu. Doar intuiesc aceasta aniversare pentru ca asa cum acum azi nu am gasit un alt subiect mai bun pentru expunerea mea citadina, cu siguranta ca si acum un an inspiratia m-a purtat in aceeasi directie. Plimbandu-ma pe strada acum cateva zile, am realizat cu precarul spirit de autoaparare urbana pe care l-am dezvoltat, ca in orasele mari nu prea vezi ciresi si visini pe strada.
De ce? Raspunsul e mai simplu decat gravitatia: pentru ca pateaza. Singurul copac care in continuare se opune cu aroganta acestei simple cerinte a orasului este dudul negru. E usor de recunoscut, fara a ridica macar privirea. Nu trebuie sa fii un specialist in botanica pentru a identifica petele negre de pe jos, care se intind pe cercuri aproape concentrice de nuante de jur imprejurul trunchiurilor. Daca ar fi sa fac un top spontan al celor mai periculosi arbori din oras, cu siguranta ca inaintea castanului, artarului sau stejarului ar fi dudul negru.
Asa cum ii zice si numele, murdariile visinii si browniene de pe asfaltul din oras demonstreaza cu siguranta ca acest copac e un pericol verde care planeaza asupra capetelor tuturor si nu prea. Dudul alb, pe de alta parte, ca reprezentant al binelui, e complet inofensiv. Fructele lui moi, albe, simpatice si usor de desprins nu au facut in veci vreo victima. Nimeni nu a fost nevoit vreodata sa isi foloseasca Vanishurile doar pentru ca pe umarul lui a cazut la un moment dat o amarata de zmeura translucida.
Nu ne vom referi la gust, pentru ca gustul nu e important atunci cand bate vantul si mancarea pica din cer direct pe camasa ta buna.