Atunci cand un om te intreaba ce parere ai despre un ceva, si ceva-ul ala ori nu-ti place ori nu vrei ca el sa stie ca nu-ti place…
…ori nu intelegi, ori nu vrei sa stie ca nu intelegi si sinceritatea te-ar baga in belele, atunci trebuie sa folosesti unul dintre termenii consacrati. Pana de curand, cel mai cunoscut fel de a scapa nevatamat dintr-o situatie in care ti se cerea parerea era sa zici despre acel ceva ca era „interesant“. Ziceai ca un ceva era „interesant“ orice-ar fi fost. Dar „interesant“ nu mi s-a parut niciodata un cuvant care sa flateze. Sa o luam matematic. „Interesant“ inseamna ca lucrul ala iti starneste interesul, asta la nivel de definitie, dar daca stai sa te gandesti bine, ceva nu are cum sa fie interesant dupa ce ti-a starnit interesul si l-ai si consumat. Dupa ce interesul a trecut, e musai sa ramana ceva, altminteri daca a ramas tot „interesant“, inseamna ca ti-a zburat din cap pe partea ailalta. Cum ar veni, ceva e interesant pana vezi ce e. Dupa aia nu mai are cum sa fie interesant, decat daca nu stii ce eticheta sa-i pui. In ultima vreme, „interesantul“ a inceput sa fie devansat in topul personal al cuvintelor politicoase de cuvantul „dragut“. „Dragut“ e un fel de „interesant“ dus la extrema politetii. „Dragut“ inseamna ca un ceva nu e misto sau frumos, sau bun, sau foarte bun, sau foarte prost, ci mai putin decat toate astea. Cand zici ca un ceva e „dragut“, e ca si cum ai vedea jumatatea plina a paharului de frumusete, dar lasi sa se inteleaga, fara sa vrei, ca exista si o jumatate goala. Cand zici ca un ceva e „dragut“, inseamna ca nu ti-a placut foarte mult, da’ nu prea ai chef sa intri in detalii. „Dragut“-ul e „interesantul“ dragutilor.