Judecand dupa filmele lui, M. Barna e un om cu dizabilitati de concentrare si cu o intelegere sub-adulta a functionarii lumii. De ce e lasat sa cheltuiasca bani publici?
Dezgustata de prejudecatile parintilor ei, care-i fac scandal pentru ca a jucat intr-o reclama la prezervative, o fata (Maria Dinulescu) isi ia lumea in cap. Ea supravietuieste oferind show-uri erotice la domici- liu – fataindu-se sub privirile diferitilor domni, eventual descheindu-i la slit, dar nu mai mult, caci e o fata morala. Lucrand in acest domeniu, ea are chiar experiente spirituale adanci – purtand conversatii imbecile cu un client batran. In paralel, devine consiliera unui candidat la primarie, post in care are mult succes: intregul staff electoral se uita in gura ei, desi nicio idee inteligenta nu iese de acolo pe toata durata filmului. Acesta se cheama Casanova, identitate feminina si e facut de Marius Th. Barna – un om incapabil sa faca film.
Ca e netalentat e putin spus. La cei 50 de ani ai lui, nu pare sa aiba decat o reprezentare extrem de naiva – o reprezentare sub-adulta – a unei campanii electorale. Inca nu pare sa fi descoperit meca- nismul cauza-efect dupa care functioneaza interactiunea verbala. Nu pare sa inteleaga ca, intr-un discurs dramaturgic, fiecare scena trebuie: 1) sa se focalizeze pe ceva; 2) sa indeplineasca o functie in ansamblu. Nu pare capabil sa vada in ansamblu – e ca si cand, pe toata durata conceperii filmului, s-ar fi trezit in fiecare zi fara nicio amintire a ceea ce lucrase in ziua precedenta. Personaje despre care se vorbeste ca si cand ar urma sa apara (logodnicul fetei) nu mai apar, personaje care apar si carora li se acorda atentie ca si cand ar urma sa devina importante (un cuplu de prieteni, o prostituata) dispar fara urma – Casanova e filmul unui om cu grave dizabilitati de concentrare, inapt nu numai pentru cinema, ci pentru orice tip de discurs public.