Cu-o sarbatoare toti suntem datori vanduti
A fost prima Zi Nationala dupa o lunga noapte in care singurul gand care ne-a bantuit de 1 Decembrie a fost daca se mai dau niste zile libere, daca ele pot fi sudate cu Craciunul si Revelionul, cu Sf. Ion sau chiar cu Pastele, si cand dracu’ vor fi recuperate. Si-apoi, era bine de 1 Decembrie, pentru ca, fiind liberi bugetarii, se circula mai bine. Anul acesta insa a fost altfel. Desi s-a dat de mancare peste tot prin Bucuresti la fel ca in ceilalti ani, desi s-a transmis in direct la tv exact ca in ceilalti ani, desi oamenii au venit sa vada parada de la Arcul de Triumf exact la fel ca in anii trecuti, totusi, ceva a fost cu totul altfel.
Numarul romanilor care au „zis“ ca e Ziua Nationala. Ce parada a fost? Pai, aceleasi taburi, aceleasi tancuri, aceiasi soldati, doar ca toti si toate mai batrane cu un an. Ca niciodata insa, oamenii, multi, si-au agatat steaguri la ferestre, cate un tricolor micut la antena de la masina si o bratara ros-galbena-albastra la mana.
De ce? Inexplicabil. Asa!… Nu pentru ca s-a copt romanismul, nu pentru ca s-a spart buboiul nationalismului, nu pentru ca a dat patriotismul pe-afara si nu pentru ca tanti Merkel s-a rastit la saracii Europei.
Astept anii care vor veni, cand Ziua Nationala se va alinia standardelor de credinta si interes ale urbanitatii tarzii. Adica astept promotii la plasme de 1 Decembrie, baruri care vor organiza petreceri tematice la care esti primit doar daca te costumezi in Ecaterina Teodoroiu, taximetristi care iti vor da o reducere de 10% doar daca te cheama Mihai, Traian sau Corvine. Iar asta va fi bine si normal.