Dar artist. L-am revazut in seara asta tot numai un zambet, asa cum il stiu din intalnirile inopinate, spontane, de pe strada, din afara arenei sale de desfasurare artistica.
Tot un omagiu, o reverenta elegant depusa dinaintea persoanei tale pe care o cam banuiai insignifianta, un cuvant cald si prietenos ca o patura moale de lana in zilele friguroase fara calorifer. Exact asa. Pana sa-l intalnesti esti un oarecare, din clipa in care i-ai adresat un "Buna seara, maestre", totul se desface clar in fasii, reflectorul e pe tine, pe masura ce-ti vorbeste apar si spoturile luminoase, macuri ametitoare, intermitenta stroboscopica, taratata, surlele undeva in fundal devin tot mai prezente, formidabil apar trambitele, muzicutele, lautele, chiar si cate-o armonica executa fitoasa din timp in timp un solo, lumea micuta cu pamantul pe care il simteai sub picioare se desira ca un fular vechi executat prost si te simti cineva. Pentru ca iti adreseaza un cuvant, pentru ca leaga chiar doua propozitii cu tine. Pentru ca iata, discutati de ceva vreme. Pentru ca stie cum te cheama!
Am fost martora de cateva ori a fenomenului. Oameni veniti cu treaba la conferinte de presa sau admiratori discreti ii furau cateva clipe, ii cereau apropierea si sfatul. Si nu-i lasa in asteptare, ii rasfata, oricine-ar fi fost ei, prietenii lui sau nu, ii lua in serios cu interes, isi amintea numele lor. Plecau ametiti de langa el. Ma si mir ca n-am mai scris despre asta, am observat-o de fiecare data cu ochiul pasager. Fiecare devine important langa el. Se apropie cocosat, pleaca batos. Are asa, o amabilitate buna, rar o-ntalnesti, te inunda aura lui, asta trebuie sa fie, rar ti se-ntampla sa captezi brusc toata lumina si sa ti se para ca valorezi multe parale. Magnetic. Prezent, atent si tanar. Radu Beligan.
Pe 21 are o sesiune noua de confesiuni la Palatul Copiilor. As vrea sa particip. As vrea sa vreti si voi sa fiti acolo.